--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Pe 28 septembrie 2025, Elveția a făcut un pas care, la prima vedere, pare nevinovat: alegătorii au aprobat cu 50,4 % identitatea digitală (e‑ID). La prima încercare, în 2021, o versiune similară fusese respinsă categoric (≈ 64 % „nu”), din cauza temerilor legate de confidențialitatea datelor și de implicarea firmelor private. Acum, după un vot la limită, ceea ce era o discuție teoretică devine realitate — iar consecințele nu sunt doar tehnice.
Portofelul digital și e‑ID‑ul se prezintă ca instrumente practice: dovedesc identitatea online pentru servicii, permit plăți şi facturare mai simple, verifică vârsta, ușurează accesul la acte electronice. Dar asta e doar începutul. Întrebările fundamentale rămân: cine controlează infrastructura? Ce date sunt colectate? Cum pot fi folosite pe termen lung?
Reține următoarele puncte esențiale despre pericolele ascunse, pe care puțini le prezintă de la început:
1. Voluntar → De facto obligatoriu
La început, folosirea e‑ID‑ului e voluntară. Apoi devine „recomandată” pentru anumite beneficii. Curând devine condiție pentru subvenții, servicii publice sau chiar pentru a cumpăra anumite produse. Ce a fost „opțional” se transformă în constrângere economică și socială.
2. Centralizare și expansiune funcțională
Infrastructurei i se pot adăuga rapid module: legături la plăți, la administrație, la servicii medicale, la transport. Odată instalată, arhitectura tehnică e pregătită pentru extindere — iar fiecare extindere pare „logică” sau „pentru binele comun”.
3. Monitorizare „pentru sustenabilitate”
Idei deja discutate la nivel european — măsurarea amprentei de carbon, bonusuri pentru consum redus, limitări la anumite produse — devin tehnic posibile dacă portofelul digital e legat de plățile și istoricul de consum. Nimeni nu va cere inițial să-ți limiteze carnea sau transportul — dar se pot crea mecanisme care să descurajeze sau să penalizeze comportamentul „nesustenabil”.
4. Risc de folosire discriminatorie
Datele pot fi folosite nu doar pentru servicii bune, ci și pentru a controla accesul — cine primește avantaje, cine este exclus, cine primește sancțiuni „administrative”. Mecanismele de corecție pot deveni greu de contestat dacă deciziile sunt automatizate sau externalizate firmelor private.
5. Nu vizează marile fraude
Dacă scopul ar fi fost real oprirea furtului sau a evaziunii, soluțiile ar fi început la vârf: transparență pentru salariile din Parlament, controale reale pentru marile corporații și rețelele de evaziune. În realitate, marii evazioniști rămân adesea neatinși; în schimb, cetățeanul obișnuit devine vizibil, măsurabil și manevrabil.
Lecția pentru România (și nu numai)
De câte ori nu am votat pentru „pro‑european”, pentru reformă și pentru promisiuni de corectitudine? Și ce s-a întâmplat după ce aceleași tabere au ajuns la putere? De multe ori, realitatea a contrazis promisiunile: impozite care apasă pe oameni, funcționari ineficienți care rămân pe loc, mecanisme care servesc imaginea, nu necesitatea. Așa se întâmplă și cu tehnologia: ea e vândută ca progres, dar cineva decide cum se aplică și cui folosește cu adevărat.
Elveția a deschis ușa. Rezultatul strâns (50,4 %) nu e consens, e o margine fragilă. Nu e vorba doar de cât de „practice” sau „sigure” sunt noile soluții digitale — ci de cine deține cheile și ce vrea să facă cu ele.
Concluzie — ce ar trebui să răsune în mintea noastră: identitatea digitală NU este creată pentru comoditatea noastră sau pentru a opri furtul banilor publici. Dacă ar fi fost așa, s-ar începe prin a ataca corupția la vârf, nu prin a face fiecare tranzacție a cetățeanului vizibilă și controlabilă. În realitate, e vorba despre CONTROL. Totul e ambalat frumos în cuvinte ca „siguranță”, „comoditate” sau „sustenabilitate”, dar scopul real — dacă nu îl contestăm ferm — este să fim vizibili, măsurați și dirijați. Nimeni nu ne va spune direct: „Vrem să trăiți într-o pușcărie deschisă” — și totuși pașii către asta pot fi făcuți treptat, cu aplauzele noastre, dacă nu ținem ochii deschiși.
Comentarii
Trimiteți un comentariu