Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Uniunea Europeană, prin vocea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține că acordul Macro-Sur va „susține producătorii europeni” și va întări economia internă. Sună bine pe hârtie, dar realitatea este mult mai complicată și mai periculoasă pentru firmele și fermierii europeni. 1. Lipsa normelor clare Acordul nu definește clar cum se va face „alimentarea” producătorilor europeni. Termeni precum preț, cote, standarde și mecanisme de protecție lipsesc aproape cu desăvârșire. În acest vid legislativ, producătorii locali rămân expuși: nimeni nu garantează că vor beneficia efectiv de avantajele promise. 2. Dumping mascat sub masca ajutorului Chiar dacă în primul an companiile din Macro-Sur ar vinde sub prețul pieței pentru a „alimenta” producătorii europeni, efectul real poate fi devastator: Micii și mijlocii producători europeni nu pot concura cu prețurile extrem de mici. În lipsa concurenței, după ce își recuperează poziția pe piață, firmele din Macro-Sur ar putea crește ...