Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Resursele strategice şi jocurile de putere: aurul, suveranitatea şi riscul „blocării” În timp ce majoritatea politicienilor vorbesc despre „suveranitate” ca despre un concept abstract, realitatea spune altceva: suveranitatea adevărată înseamnă controlul asupra resurselor tale esenţiale – aur, energie, industrie, apă – altfel eşti la mâna altora. Iar istoricul recent demonstrează că această idee nu e teorie, ci joacă de putere cu mize reale. „Depozitezi aurul şi altul decide când îl poţi accesa” Un exemplu emblematic: Bank of England (Banca Angliei) a refuzat să dea înapoi aurul deţinut pentru Banco Central de Venezuela ( BCV ) – aproximativ 31 de tone depozitate la Londra – invocând faptul că guvernul venezuelean condus de Nicolás Maduro nu era recunoscut pe plan internaţional de către Marea Britanie, care susţinea că doar tabăra opoziţiei (Juan Guaidó) avea legitimitate. Deci: aurul e acolo, dar accesul e blocat. Acest fapt creează precedentul: depui rezerva în ţara A,...