Lecția de economie pe care o înveți la pompă Dacă te uiți la prețul carburantului din ultimii ani, observi un fenomen curios: prețurile urcă imediat când apare o criză, dar când criza trece, ele rămân aproape la fel. După începutul Russian invasion of Ukraine, prețurile la carburanți au sărit brusc. Explicația oficială a fost simplă: energie scumpă, piață tensionată, logistică mai dificilă. Problema este că multe dintre aceste costuri au scăzut ulterior. La pompă însă, scăderea este mult mai timidă. Economiștii au chiar un termen pentru fenomenul acesta: „ rocket and feather ” – prețurile urcă ca o rachetă și coboară ca o pană. Companii mari precum Repsol au ajuns să domine piața energetică din S pania, iar într-o piață dominată de câțiva jucători mari, reacțiile de preț sunt deseori sincronizate. Asta creează o situație paradoxală: apare o criză → prețul urcă imediat costurile scad → prețul rămâne ridicat se găsește o nouă justificare: taxe, logistică, tranziție verde, combustib...
Editorial satiric, dar perfect argumentat: „Democrația pe hârtie și primarul de 11%” România a reușit performanța de a transforma alegerile locale într-o paradă a absurdului, în care primari aleși de 11–12% dintre cetățenii cu drept de vot devin „lideri legitimi” ai unor capitale europene. Bucureștiul , oraș cu două milioane de locuitori, a primit un primar ales nu de popor, ci de un fragment foarte mic din popor — exact cât încape între două stații de autobuz într-o dimineață de luni. Cum arată legitimitatea în România? Simplu: Prezență la vot: 32%. Absență la vot: 68%. Voturi pentru câștigător: aproximativ 36% dintre cei 32%. Adevărata reprezentare: 11–12% din totalul alegătorilor. Și cu toate acestea, ne prefacem că procesul este democratic. Ne prefacem că acest rezultat reflectă voința bucureștenilor. Ne prefacem că primarul reprezintă „majoritatea”. De fapt, reprezintă majoritatea celor disciplinați politic, nu majoritatea cetățenilor. Adică nu poporul, ci aparatul de partid...