Cristian Chivu și presa română: când „nu e pregătit” devine campion în Italia În România există o specie aparte de specialist: analistul care știe sigur că omul va eșua înainte să înceapă. Cristian Chivu a preluat o echipă uriașă, într-un campionat unde greșelile nu sunt tolerate, unde fiecare etapă este judecată la microscop, iar fiecare pas greșit poate însemna finalul carierei. Și ce a făcut presa sportivă de acasă? Exact ce știe mai bine. Nu să analizeze. Nu să aștepte. Nu să observe procesul. Ci să întrebe obsesiv, aproape cu speranță în glas: „Cât mai rezistă?” „Cine îl înlocuiește?” „Va fi schimbat după următorul meci?” De parcă un antrenor român la nivel înalt nu era o mândrie, ci o problemă care trebuia rezolvată urgent. Iar acum? Acum Cristian Chivu este campion în Italia cu Inter, devenind primul antrenor român care câștigă un titlu într-un campionat din top 5 european. Inter a cucerit matematic Serie A cu mai multe etape înainte de final, iar Chivu a reușit performanța...
Editorial satiric, dar perfect argumentat: „Democrația pe hârtie și primarul de 11%” România a reușit performanța de a transforma alegerile locale într-o paradă a absurdului, în care primari aleși de 11–12% dintre cetățenii cu drept de vot devin „lideri legitimi” ai unor capitale europene. Bucureștiul , oraș cu două milioane de locuitori, a primit un primar ales nu de popor, ci de un fragment foarte mic din popor — exact cât încape între două stații de autobuz într-o dimineață de luni. Cum arată legitimitatea în România? Simplu: Prezență la vot: 32%. Absență la vot: 68%. Voturi pentru câștigător: aproximativ 36% dintre cei 32%. Adevărata reprezentare: 11–12% din totalul alegătorilor. Și cu toate acestea, ne prefacem că procesul este democratic. Ne prefacem că acest rezultat reflectă voința bucureștenilor. Ne prefacem că primarul reprezintă „majoritatea”. De fapt, reprezintă majoritatea celor disciplinați politic, nu majoritatea cetățenilor. Adică nu poporul, ci aparatul de partid...