Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Când vine vorba de ajutat, statul nostru e plin de iubire. Dar nu pentru ai lui. Într-o țară unde peste 250.000 de copii se culcă flămânzi și sute de sate nu au nici canalizare, nici medic, nici măcar o șansă la normalitate, vine Uniunea Europeană și ne aduce lumină: zeci de mii de migranți vor fi integrați frumos, pe bani europeni, începând cu 2026. Atenție, nu mutați ilegal, ci relocați cu acte, sub umbrela noului „Pact pentru Azil și Migrație” – un set de reguli care sună bine pe hârtie și cam atât. > „România va primi aproximativ 1 miliard de euro pentru a susține migrația, securitatea și afacerile interne.” — sursă oficială, Comisia Europeană. Cine se bucură? ONG-urile europene, comisarii de la Bruxelles și niște consultanți care vor tipări broșuri în 14 limbi. Cine nu se bucură? Mama singură din Vaslui care împarte o pâine la 3 copii, în timp ce statul român îi oferă 600 de lei pe lună și o promisiune că „va fi bine”. --- 🧩 Pactul pentru Migrație explicat „pe românește”...