Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
📍 Cât de moral este impozitul pe proprietate? O analiză pe care statul evită să o facă Puține taxe reușesc să aprindă discuții aprinse ca impozitul pe proprietate . Pentru mulți, este o realitate inevitabilă, „plătești și mergi mai departe”. Pentru alții, este o nedreptate profundă – o chirie plătită statului, chiar dacă ai cumpărat totul cu sudoarea ta. Dincolo de emoții, întrebarea rămâne: cât de moral este acest impozit? ✔️ Argumentele care îl fac să pară moral 1. Fără infrastructură publică, proprietatea ta nu valorează nimic O casă nu se înalță în vid. Ai nevoie de drum, apă, canalizare, iluminat, poliție, pompieri. Toate acestea sunt servicii publice care cresc valoarea proprietății tale. Așa justifică statul: „beneficiezi, contribui și tu” . În teorie, logic. 2. Proprietățile mari, costuri mai mari Un teren mai mare înseamnă drumuri mai lungi, rețele mai întinse, servicii administrative mai costisitoare. Deci, un impozit proporțional cu mărimea pare un compro...