Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
În România, normalitatea a ajuns să fie tratată ca un act eroic. Dacă un primar își îndeplinește atribuțiile, brusc devine „geniu administrativ”. Așa s-a născut și mitul lui Ilie Bolojan, omul care a făcut „ordine” la Oradea. Dar ceea ce pentru un oraș poate părea eficiență, la nivel național s-a transformat într-un spectacol grotesc de austeritate fără perspectivă. Ilie Bolojan a venit la București sub noul său nume de scenă – Ilie Sărăcie – și a adus cu el un manual simplu de guvernare: „taie tot ce mișcă, dar lasă datoria să crească”. Balanța datoriei – România are în 2025 o datorie publică de peste 50% din PIB (față de sub 40% acum câțiva ani). – În același timp, premierul predică despre „economie”: concedieri, salarii înghețate, investiții amânate. 👉 Rezultatul? Românii strâng cureaua, iar statul strânge credite. Balanța eficienței – La Oradea: s-a lăudat că a tăiat 400 de posturi la primărie. – La guvern: anunță că face economii la hârtie igienică și la becuri. 👉 Între timp, pr...