Nu-i Banc, îi Site-ul

  Vânzarea TikTok – o afacere tumultoasă, cu algoritmi , geopolitică și… 30.000 de conturi din viitor Când vine vorba de vânzarea TikTok, nu mai vorbim despre o simplă tranzacție comercială. Nu e ca și cum ai cumpăra o bucată de metal: „ăsta e metalul, cântărește atâta, dă-mi banii și pleacă”. Nu. Aici e cu cântec. Cu algoritmi, cu reglementări, cu suspiciuni de spionaj , cu presiuni politice și, mai nou, cu personaje românești gata să revendice o felie din „masa succesorală digitală”. De la Beijing la Washington , toată lumea negociază ceva: unii cumpără un produs, alții cumpără acces, iar restul speră că, măcar, mai pot prinde un like înainte să se închidă aplicația. Dar, potrivit unor revelații made in România, totul ar putea căpăta o întorsătură neașteptată: dacă autoritățile noastre reușesc să demonstreze că fostul candidat la președinție Călin Georgescu avea aproximativ 30.000 de conturi — da, treizeci de mii! — create înainte ca TikTok să existe oficial, atunci omul ar put...

  21 noiembrie: ziua briciului lui Bolojan și a sancțiunilor internaționale Se apropie 21 noiembrie 2025 , ziua fatidică în care rafinăriile Lukoil din România și Bulgaria ar putea intra în „modul sancțiuni”. Și, cum știm cu toții, în România asta înseamnă că briciul lui Bolojan s-ar putea pune iar la treabă — sau poate pixul, combinele, unelte de mare precizie administrativă… depinde de zi. Pe de o parte, sancțiunile americane și britanice fac ravagii în birourile Lukoil. Pe de altă parte, vecinii bulgari par că se descurcă mai bine — poate pentru că au învățat că atunci când vine vorba de petrol rusesc, cel mai bun plan e să zâmbești, să aperi stocurile și să nu te bagi prea mult în jocuri politice complicate. În România, însă, situația e… clasic românească: autoritățile știu ce trebuie făcut, planuri există pe hârtie, dar în viața reală toți așteaptă briciul lui Bolojan. Soluția? Creștem prețul la combustibil și tăiem consumul — o combinație simplă și eficientă, dar cu efecte...

           De ani buni, ONG-urile au fost prezentate ca sufletul societății civile – acea voce care vine din afara politicului și care luptă pentru oameni, transparență și dreptate. Dar ce se întâmplă când acea voce ajunge la putere? Când „salvatorii” se transformă în decidenți, iar moralitatea lor intră în același joc al privilegiilor și salariilor grase? Recent, cazul vicepremierului României, Oana Gheorghiu , fostă figură centrală într-un ONG cunoscut pentru campaniile de construcție de spitale, a ridicat multe semne de întrebare. Potrivit mai multor surse, salariul pe care și-l acorda în cadrul organizației era între 4.000 și 5.000 de euro lunar. Un venit comparabil cu cel al unui ministru, dar provenit din donațiile oamenilor obișnuiți — aceia care puneau câte 10 sau 20 de lei „pentru binele comun”. Și aici apare întrebarea morală, nu doar financiară: Poți trăi ca un CEO din banii celor care cred că donează pentru bolnavi, copii și spitale? Sau, altf...

           Când fotbalul devine Constituție și fiecare prelungire e o ordonanță de urgență În România, nu doar legile se schimbă ca vremea — și mandatele se pot prelungi dacă ai suficientă influență și o mână de cluburi obediente. Ultima mostră de „creativitate administrativă” vine dinspre Gino Iorgulescu , președintele etern al Ligii Profesioniste de Fotbal, omul care, de peste un deceniu, conduce competiția ca pe propria curte din Pipera . Problema? Legea nu îi mai permite un nou mandat. Soluția? Evident — să schimbăm legea. Că doar trăim într-o țară în care regula e opțională, iar excepția e politică de stat. --- Fotbalul și ciocănelul CCR În timp ce lumea vorbește despre crize, inflație și democrație în derivă, în România avem un subiect de importanță constituțională: Poate sau nu poate Gino să mai candideze? Dacă ar fi după logica fotbalului românesc, răspunsul ar fi simplu: „Depinde cine fluieră finalul.” Deja se așteaptă ca judecătorii Curții Constit...

🌀 „Nebunul care vedea prea departe” – Călin Georgescu , de la profetul ridiculizat la viziunea validată (sau cum o idee aruncată în derâdere a devenit strategie europeană) Pe vremuri, când un om vorbea despre independența României, despre coridoare Caspice și despre resurse proprii, se spunea că e „dus cu pluta”. Astăzi, aceleași vorbe sunt scrise în documente europene, rostite la Bruxelles cu aplomb și ambalate sub eticheta de „autonomie strategică”. Ironia istoriei? Nu. Doar ciclul etern al ignoranței românești. 🔹 Capitolul I – Când viziunile se numeau „alucinații” Prin 2010–2015, Călin Georgescu, expert ONU în dezvoltare durabilă, spunea lucruri „periculoase”: că România ar trebui să fie poarta dintre Asia Centrală și Europa, că portul Constanța ar putea deveni un hub energetic și logistic pentru întreaga regiune, și că țara trebuie să își construiască autonomia alimentară și energetică. Într-o Românie captivă în lozinci politice și contracte străine, aceste idei păreau... blasf...