Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Galicia deschide piața carbonului . Companiile plătesc azi. Mâine? Consumatorul „previzibil” care știe deja cum merge lumea. Galicia a pornit oficial sistemul de credite de carbon . Voluntar, elegant, verde, perfect ambalat. Companiile mari își vor spăla emisiile cumpărând certificate, iar proiectele forestiere și marine vor încasa bani pentru „a salva planeta”. Nimic nou: mecanismul funcționează întâi la scară industrială, apoi coboară încet spre nivelul de rând. Deocamdată, ne spun că este un model pentru „responsabilitate corporativă”. De fapt, este infrastructura financiară a viitorului — acolo unde fiecare kilogram de CO₂ va avea preț, iar fiecare activ natural va deveni instrument economic . Și atât? Nu chiar. Exact în acest timp, miliardari vizionari cumpără păduri, terenuri agricole, rezervații naturale , zone umede și suprafețe împăduribile. Nu din dragoste poetică pentru natură. Ci pentru că înțeleg ce urmează: ecosistemele devin active financiare , iar pădurile de...