Timp de ani de zile, cetățeanului european i s-a servit o imagine simplă și comodă: Rusia este o putere aflată în declin, incapabilă să producă tehnologie modernă, dependentă de componente occidentale și de improvizații demne de un atelier de cartier. Au circulat povești despre cipuri extrase din electrocasnice și despre o industrie militară incapabilă să țină pasul cu lumea modernă. Mesajul era clar: adversarul este slab, înapoiat și depășit. Numai că războiul are prostul obicei de a testa propaganda, indiferent din ce direcție vine ea. După ani de conflict, realitatea s-a dovedit mai complicată. Rusia a demonstrat capacități importante în domeniul războiului electronic, al dronelor, al rachetelor și al apărării antiaeriene. A întâmpinat probleme, a suferit pierderi și a făcut greșeli, dar imaginea unei armate care supraviețuiește doar prin furtul de cipuri din mașini de spălat nu mai pare suficientă pentru a explica ceea ce se vede pe câmpul de luptă. Incidentul dronelor care a...
Există momente în istorie când nu trebuie să fii cel mai puternic ca să devii important — e suficient să fii așezat fix unde se joacă meciul mare. România știe bine lecția asta. A fost „teren neutru” pentru imperii, culoar de trecere pentru armate și, mai nou, platformă strategică într-un război informațional global. În timp ce liderii marilor puteri își măsoară mușchii, noi suntem, ca de obicei, gazdele meciului. Numai că în loc de spectatori, riscăm să fim mingea. --- ✈️ De la Iugoslavia la Bruxelles: precedentul ignorat În 1999, când NATO a bombardat Serbia, avioanele alianței foloseau spațiul aerian și infrastructura românească. România nu era încă membră nici NATO, nici UE, dar s-a grăbit să pună la dispoziție tot ce avea. Răsplata? Nu vreo compensație economică sau politică substanțială — ci promisiunea integrării occidentale. A fost, practic, primul mare „test de loialitate strategică”. România a trecut testul, dar a rămas cu aceeași poziție: de teren de joc, nu de jucător...