Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
De ce radarele nu mai trebuie să fie o sursă de bani, ci o sursă de siguranță Italia a dat tonul: radarele nu mai sunt capcane fiscale, ci instrumente reale pentru siguranța publică. --- Când Italia a decis să schimbe regulile privind amplasarea radarelor de viteză, mulți au crezut că e doar o mișcare politică de imagine. În realitate, e o revoluție mică, dar necesară: pentru prima dată, un guvern recunoaște deschis că radarele au fost folosite ani la rând nu pentru a proteja vieți, ci pentru a umple bugete. Începând din 2024, radarele italiene pot fi instalate doar acolo unde există riscuri reale de accidente, nu oriunde administrația locală vrea să mai strângă niște bani. Mai mult, fiecare radar trebuie: să fie semnalizat clar prin panouri vizibile cu mult înainte; să fie înregistrat într-un registru național gestionat de Ministerul Transporturilor ; să fie amplasat numai pe drumuri unde reducerea vitezei are o justificare logică (de exemplu, nu mai sunt permise radare pe străzi c...