Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din septembrie 12, 2025

Statul ca proprietar final

  Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...

Masoneria și fațada democrației: cine conduce cu adevărat lumea?

  Când ne uităm la politică, pare că suntem actorii principali: votăm, comentăm, protestăm. Ne gândim că schimbarea guvernelor înseamnă schimbarea cursului societății. Realitatea? Guvernele sunt doar fațada, un paravan vizibil într-un joc mult mai amplu, unde adevărata putere stă în mâinile celor invizibili. 1. Masoneria și simbolurile puterii Masoneria a existat de secole, cu rădăcini în breasla zidari medievali. Termenul de GADU – Marele Arhitect al Universului a fost introdus pentru a permite oamenilor de credințe diferite să se întâlnească fără conflicte religioase. Ce trebuie să știm: Masonii au folosit și folosesc ritualuri, semne și simboluri subtile (compas, echer, ochiul atotvăzător, GADU) pentru a se recunoaște și a comunica discret. Membrii nu au nevoie de un guvern propriu; rețelele lor sociale și profesionale le permit să influențeze decizii politice, economice și culturale fără ca publicul să observe. Exemple istorice precum George Washington, Benjamin Franklin, Simón...

Moartea lui Charlie Kirk: între tăcerea instituțiilor și cinismul formatorilor de opinie

  Cazul lui Charlie Kirk, tânărul american ucis pentru opiniile sale politice, ar fi trebuit să stârnească solidaritate și reflecție. Indiferent de tabăra din care făcea parte, faptul că un om este executat pentru ideile lui reprezintă un eșec al democrației. Și totuși, ce am văzut? Tăcere instituțională, indiferență oficială și, pe de altă parte, cinismul unor voci care pretind că veghează asupra „valorilor europene”. Uniunea Europeană și „procedurile” mai presus de viață La Bruxelles, câțiva reprezentanți au propus să se țină un moment de reculegere în memoria lui Kirk. Un gest simplu, uman, care nu angaja pe nimeni politic. Răspunsul? „Nu se poate, procedurile nu permit.” O scenă kafkiană în care viața unui tânăr devine irelevantă în fața unui regulament birocratic. Asta nu înseamnă neutralitate, ci dezumanizare: refuzul de a marca o victimă politică doar pentru că nu se încadra în narațiunea oficială. România: zero reacții oficiale În România, instituțiile au ales tăcerea depli...

Ucrainizarea 2017–2019: cum minoritățile au plătit prețul unui stat slab și autoritar

  După 2014, Ucraina s-a confruntat cu pierderea Crimeei și cu războiul din Donbas, iar autoritățile de la Kiev au decis să folosească politica lingvistică și educațională ca armă împotriva populației. Legea educației din 2017 și Legea limbii din 2019 nu au fost concepute pentru „unitatea națională” sau „progresul țării”, ci pentru control social și cultural, în special asupra minorităților românești, maghiare, poloneze și rusofone. Cum funcționa sistemul Școlile minorităților au fost forțate să treacă la ucrainean, iar orele de limbă maternă au fost reduse la câteva materii simbolice. Bisericile minoritare, inclusiv cele românești, au fost obligate să țină slujbe în ucraineană, deși în perioada sovietică și chiar sub Patriarhia Moscovei se permitea predarea și slujbele în limba maternă. Populația rusofonă, majoritară în anumite regiuni, a fost tratată ca „indigeni” fără drepturi culturale reale, pierzând accesul la educație în limba maternă și la practici religioase tradiționale. ...