Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Spun că e „a ta”. Casa. Terenul. Moștenirea de la bunici. Dar încearcă să nu plătești impozitul ăla de câteva sute sau mii de lei pe an și o să vezi cât de repede ți-o confiscă „statul”. Adevărul e simplu și crud: > În România, nu ești niciodată proprietar. Ești chiriașul statului pe bunul tău. Nu contează că ai muncit 30 de ani, că nu ai cerut niciodată un ajutor social, că ai ridicat cu mâinile tale fiecare cărămidă din casă. Statul tot te taxează pentru privilegiul de a avea unde să dormi. --- 💣 Noua bombă fiscală: +70% la impozitul local Da, ai citit bine. Se discută deja în primării, la pachet cu noul „cadru fiscal” impus de sus: creșterea taxelor locale cu până la 70%. Scopul? Oficial, „alinierea la realitatea pieței”. Neoficial? > Distrugerea totală a micii proprietăți private. Dacă ai un apartament vechi, o căsuță la țară sau un teren moștenit — pregătește-te: ori îl monetizezi, ori îl vinzi, ori te trezești executat pentru neplată. Nimeni nu mai are voie să...