--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
De la București până la Londra, toate țările europene au o instituție de tip CNA – un consiliu sau o autoritate care reglementează audiovizualul. În teorie, aceste organisme au rolul de a proteja publicul, de a garanta pluralismul și de a menține echilibrul politic în media.
Dar în practică, ele funcționează adesea ca instrumente de cenzură controlate de stat.
Cum arată realitatea
România – CNA amendează televiziuni pentru „limbaj” sau „dezechilibru politic”, dar închide ochii la manipulările grosolane ale trusturilor aliniate politic.
Franța (Arcom) – a interzis posturile rusești Russia Today și Sputnik, în numele securității naționale.
Polonia și Ungaria – consiliile lor sancționează mai ales opoziția, lăsând televiziunile pro-guvern să manipuleze liber.
Marea Britanie (Ofcom) – a retras licența unor televiziuni străine, invocând „lipsa imparțialității”.
Spania (CNMC) – intervine mai ales în publicitate și licențe, dar influența politică e evidentă.
Cenzura cu mască democratică
În loc să protejeze publicul, aceste instituții devin filtre prin care statul decide ce e „adevăr” și ce e „fake news”. Cenzura nu mai vine direct prin interdicții brutale, ca în regimurile totalitare, ci printr-un mecanism birocratic elegant: licențe, amenzi, suspendări.
Astfel, se construiește o iluzie de libertate – poți vorbi, dar doar atât timp cât mesajul tău nu deranjează prea tare pe cei de la putere.
Concluzie
CNA-urile europene nu sunt gardienii libertății, ci poliția gândirii din era modernă. Sub pretextul protecției publicului, ele reglează piața informațională astfel încât „adevărul oficial” să rămână singurul accesibil.
Libertatea presei există pe hârtie. În realitate, ea este condiționată, supravegheată și corectată.
Comentarii
Trimiteți un comentariu