Cristian Chivu și presa română: când „nu e pregătit” devine campion în Italia În România există o specie aparte de specialist: analistul care știe sigur că omul va eșua înainte să înceapă. Cristian Chivu a preluat o echipă uriașă, într-un campionat unde greșelile nu sunt tolerate, unde fiecare etapă este judecată la microscop, iar fiecare pas greșit poate însemna finalul carierei. Și ce a făcut presa sportivă de acasă? Exact ce știe mai bine. Nu să analizeze. Nu să aștepte. Nu să observe procesul. Ci să întrebe obsesiv, aproape cu speranță în glas: „Cât mai rezistă?” „Cine îl înlocuiește?” „Va fi schimbat după următorul meci?” De parcă un antrenor român la nivel înalt nu era o mândrie, ci o problemă care trebuia rezolvată urgent. Iar acum? Acum Cristian Chivu este campion în Italia cu Inter, devenind primul antrenor român care câștigă un titlu într-un campionat din top 5 european. Inter a cucerit matematic Serie A cu mai multe etape înainte de final, iar Chivu a reușit performanța...
În România, unde libertatea de exprimare e oricum mereu la limita răbdării autorităților, apare o nouă perlă legislativă. O mizerie, dacă vrem să fim sinceri. De data asta, „inițiativa” vine din partea a zeci de deputați UDMR și ai altor minorități, adică exact de la cei care, în loc să aducă soluții pentru oamenii pe care îi reprezintă, se ocupă de a mai pune un lanț la gura cetățenilor.
Proiectul sună „frumos” doar pe hârtie: cică trebuie să păstrăm respectul în instituțiile publice. În realitate, formulările sunt atât de vagi și de elastice, încât orice întrebare incomodă, orice ton mai apăsat, orice încercare de a cere un răspuns clar de la un funcționar ar putea fi catalogată drept „lipsă de respect” sau „comportament provocator”.
Și ce se întâmplă atunci? Simplu: ești dat afară din instituție. Sau, și mai „elegant”, primești o amendă usturătoare – între 5.000 și 20.000 de lei. Da, pentru simplul „curaj” de a deranja confortul unui funcționar public care oricum trăiește din taxele și impozitele noastre.
---
Cine sunt „eroii” acestei inițiative?
Exact aceia care și-au făcut un obicei din a propune astfel de mizerii: alianța UDMR, adică un grup care nici măcar nu este partid politic românesc în adevăratul sens al cuvântului, dar care de trei decenii are cheia oricărei guvernări. Nu contează cine câștigă alegerile, nu contează câți români votează „partidele mari” – la final, UDMR se lipește de putere și își negociază privilegiile.
Acum, în loc să aducă legi pentru sănătate, educație sau infrastructură, preferă să legifereze cum să ne bage pumnul în gură. Jurnaliștii, activiștii și cetățenii care nu tac atunci când văd abuzuri devin țintele directe ale acestui proiect.
---
Ce ar însemna asta pentru tine?
Dacă intri într-o primărie și întrebi de ce durează luni de zile un simplu certificat, riști să fii scos afară pentru că „deranjezi”.
Dacă mergi la o instituție să reclami o nedreptate și ridici tonul, chiar justificat, ai șanse să te trezești cu o amendă de 10.000 de lei.
Dacă ești jurnalist și pui întrebări incomode, s-ar putea să fii „evacuat” înainte să mai prinzi răspunsul.
Adică exact invers decât într-un stat democratic: în loc ca funcționarul să răspundă cetățeanului, cetățeanul trebuie să stea cu capul plecat, să zâmbească și să nu deranjeze.
---
Concluzia
În loc să curețe administrația publică de corupție, de birocrație și de aroganța funcționarilor, „aleșii” noștri vin cu soluția magică: amendează cetățenii dacă îndrăznesc să întrebe!
Când un grup care nici măcar nu se poate numi partid național, dar stă mereu la butoane, își permite să propună astfel de restricții, înseamnă că România e condusă pe logica „cine tace bine, trăiește liniștit”.
Doar că tăcerea nu a adus niciodată dreptate. Și nici libertate.
Comentarii
Trimiteți un comentariu