Au trecut multe articole, multe ore petrecute în fața tastaturii și multe speranțe că un dialog sincer mai poate schimba ceva. Astăzi am ajuns la concluzia că este timpul să fac un pas înapoi. Am început acest blog din pasiune. La început scriam bancuri și lucruri ușoare. Mai târziu am început să scriu despre politică, despre societate și despre tot ceea ce mi se părea că nu funcționează. Am făcut-o fără pretenția că dețin adevărul absolut, ci cu speranța că opiniile diferite pot naște discuții inteligente. Din păcate, am descoperit că, de cele mai multe ori, nu mai există dialog. Dacă doi oameni au opinii diferite, rareori încearcă să le compare sau să le susțină cu argumente. Mai des se ajunge la etichete, la certuri și la încercarea fiecăruia de a demonstra că numai el are dreptate. În același timp, experiența mea cu blogul m-a dezamăgit. Am avut perioade în care site-ul era indexat fără probleme, iar ulterior au apărut dificultăți tehnice de indexare pe care, deși am încercat să le...
Când statul vede „un om jumate” acolo unde sunt doi copii În România , legea spune așa: la nașterea gemenilor , statul plătește, în esență, ca pentru un singur copil. Nu e o eroare. Nu e o scăpare. Este o linie legală stabilită clar, conform căreia nașterea este tratată ca „un eveniment”, nu ca doi copii diferiți. De aici pornește tot absurdul: în viața reală sunt doi copii, în acte apare unul și ceva. Acest articol despre asta este: despre ruptura totală dintre realitate și stat, despre cum sistemul cere mult, dar oferă simbolic, și despre cum, atunci când vine vorba de familii și copii, România reușește performanța de a fi exigentă la taxe și zgârcită la sprijin. --- Doi copii în brațe, o indemnizație pe hârtie Pentru orice părinte de gemeni, realitatea e brutal de simplă: două guri de hrănit două seturi de scutece două nopți nedormite într-una singură cheltuieli duble, stres dublu Pentru stat însă, logica e alta: > „Stați acasă o si...