Lecția de economie pe care o înveți la pompă Dacă te uiți la prețul carburantului din ultimii ani, observi un fenomen curios: prețurile urcă imediat când apare o criză, dar când criza trece, ele rămân aproape la fel. După începutul Russian invasion of Ukraine, prețurile la carburanți au sărit brusc. Explicația oficială a fost simplă: energie scumpă, piață tensionată, logistică mai dificilă. Problema este că multe dintre aceste costuri au scăzut ulterior. La pompă însă, scăderea este mult mai timidă. Economiștii au chiar un termen pentru fenomenul acesta: „ rocket and feather ” – prețurile urcă ca o rachetă și coboară ca o pană. Companii mari precum Repsol au ajuns să domine piața energetică din S pania, iar într-o piață dominată de câțiva jucători mari, reacțiile de preț sunt deseori sincronizate. Asta creează o situație paradoxală: apare o criză → prețul urcă imediat costurile scad → prețul rămâne ridicat se găsește o nouă justificare: taxe, logistică, tranziție verde, combustib...
În ultimele luni, România și Polonia au devenit „teren de joacă” pentru dronele care vin dinspre războiul din Ucraina. Oficialii le prezintă ca incidente izolate, dar în realitate ele fac parte dintr-un tablou mai amplu: suntem la frontiera unui conflict care nu se va încheia curând.
De curând, în România, s-au ridicat avioane militare de la sol cu permisiunea de a doborî o dronă suspectă. Și totuși, piloții nu au tras. De ce? Poate pentru că au considerat că nu există o amenințare reală, poate pentru că au primit ordine contradictorii, sau poate pentru că spectacolul mediatic contează mai mult decât realitatea. Cert este că astfel de incidente nu sunt nici primele și, cu siguranță, nu vor fi ultimele.
Dronele – sau bucăți din ele – vor mai cădea pe teritoriul României. La fel în Polonia. Suntem, până la urmă, la marginea unui război unde fiecare greșeală de traiectorie devine știre de presă.
Însă partea importantă nu e că „a căzut o dronă”, ci ce urmează după. Povestea acestor drone servește ca justificare pentru ceva mult mai mare: accelerarea cursei înarmării în Europa. Uniunea Europeană și NATO își consolidează pozițiile, iar statele membre sunt împinse să facă împrumuturi uriașe pentru a investi în tehnică militară.
România ar putea luat 17 miliarde pentru apărare. Polonia – chiar mai mult. E un mecanism pe care l-am mai văzut. Exact ca în pandemie: se creează o „necesitate absolută”, iar din acea nevoie profită o industrie întreagă. Atunci era industria farmaceutică, acum este industria de armament.
Concluzia e simplă: dronele care cad pe teritoriul nostru nu sunt doar resturi de metal. Sunt și argumente politice. Sunt pretexte care justifică datorii, contracte și o nouă economie de război.
Comentarii
Trimiteți un comentariu