Au trecut multe articole, multe ore petrecute în fața tastaturii și multe speranțe că un dialog sincer mai poate schimba ceva. Astăzi am ajuns la concluzia că este timpul să fac un pas înapoi. Am început acest blog din pasiune. La început scriam bancuri și lucruri ușoare. Mai târziu am început să scriu despre politică, despre societate și despre tot ceea ce mi se părea că nu funcționează. Am făcut-o fără pretenția că dețin adevărul absolut, ci cu speranța că opiniile diferite pot naște discuții inteligente. Din păcate, am descoperit că, de cele mai multe ori, nu mai există dialog. Dacă doi oameni au opinii diferite, rareori încearcă să le compare sau să le susțină cu argumente. Mai des se ajunge la etichete, la certuri și la încercarea fiecăruia de a demonstra că numai el are dreptate. În același timp, experiența mea cu blogul m-a dezamăgit. Am avut perioade în care site-ul era indexat fără probleme, iar ulterior au apărut dificultăți tehnice de indexare pe care, deși am încercat să le...
În ultimele luni, România și Polonia au devenit „teren de joacă” pentru dronele care vin dinspre războiul din Ucraina. Oficialii le prezintă ca incidente izolate, dar în realitate ele fac parte dintr-un tablou mai amplu: suntem la frontiera unui conflict care nu se va încheia curând.
De curând, în România, s-au ridicat avioane militare de la sol cu permisiunea de a doborî o dronă suspectă. Și totuși, piloții nu au tras. De ce? Poate pentru că au considerat că nu există o amenințare reală, poate pentru că au primit ordine contradictorii, sau poate pentru că spectacolul mediatic contează mai mult decât realitatea. Cert este că astfel de incidente nu sunt nici primele și, cu siguranță, nu vor fi ultimele.
Dronele – sau bucăți din ele – vor mai cădea pe teritoriul României. La fel în Polonia. Suntem, până la urmă, la marginea unui război unde fiecare greșeală de traiectorie devine știre de presă.
Însă partea importantă nu e că „a căzut o dronă”, ci ce urmează după. Povestea acestor drone servește ca justificare pentru ceva mult mai mare: accelerarea cursei înarmării în Europa. Uniunea Europeană și NATO își consolidează pozițiile, iar statele membre sunt împinse să facă împrumuturi uriașe pentru a investi în tehnică militară.
România ar putea luat 17 miliarde pentru apărare. Polonia – chiar mai mult. E un mecanism pe care l-am mai văzut. Exact ca în pandemie: se creează o „necesitate absolută”, iar din acea nevoie profită o industrie întreagă. Atunci era industria farmaceutică, acum este industria de armament.
Concluzia e simplă: dronele care cad pe teritoriul nostru nu sunt doar resturi de metal. Sunt și argumente politice. Sunt pretexte care justifică datorii, contracte și o nouă economie de război.
Comentarii
Trimiteți un comentariu