--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Încrângătură de organe și alte acte de bravură la IPJ Teleorman
În Alexandria, oraș liniștit unde poliția se ocupă în general de câini comunitari, pisici rătăcite și câte un căruțaș mai entuziast, s-a produs o dramă de proporții biblice. Nu a fost jaf, nu a fost spargere, nu a fost trafic de persoane. A fost, ceva mult mai grav: dragoste, gelozie, uniformă și lenjerie intimă strategic poziționată.
Pe scurt: povestea începe într-o seară liniștită de decembrie, când Maria, cunoscută popular sub numele artistic de „Bateria”, descoperă că nu doar mașinile pot avea încărcare dubioasă, ci și căsătoriile. Femeie decisă, crescută în Teleorman unde bătălia pentru dragoste se duce ca la Oituz, Maria află că soțul ei, agent al legii și al amorului extraconjugal, era într-un apartament cu o colegă.
Nu oricum. În chiloti. Căci, după cum se știe, crima pasională începe întotdeauna cu pierderea pantalonilor.
Maria, vigilentă ca un câine de urmă când aude foșnet de plic cu shaorma, sună la 112.
Liniștită? Nu.
Hotărâtă? Absolut.
Cu vocea unei femei care a văzut viața, dar nu se aștepta să o vadă chiar în așternutul altuia, declară:
„Bună ziua, avem situație de urgență! Soțul meu e în misiune secretă cu o colegă. Repet: în misiune intimă. Se pun mâini pe corp neautorizat, repede, trimiteți echipaj!”
Echipa de intervenție, obișnuită cu scandaluri pe tema lemnelor furate și certuri pentru gard pus cu 30 cm mai încolo, ajunge.
Scena: lacrimi, cuvinte grele, un polițist învinețit la orgoliu, o polițistă surprinsă fără semnele distinctive, iar Maria – general fără epoleți, dar cu nervii întinși ca sârma ghimpată în ’44.
Teleorman își ține răsuflarea. Se vor lua măsuri? Vor curge articole? Cine e vinovat?
Soțul? Amanta? Sistemul? Sau poate pasiunea, acest dușman tăcut care lovește mai rău decât ANAF-ul?
Zilele trec.
Povestea rămâne.
Teleormănenii discută la cafea, internetul jubilează, iar România descoperă din nou că nu corupția sau infracționalitatea sunt pericolele reale ale societății, ci… dragostea. Și nepotrivirea lenjeriei.
Notă serioasă, secă, de final
În mod real, vorbim despre o simplă infidelitate. O chestiune privată devenită publică doar pentru că purtătorii de sentimente aveau uniformă. Nu există infracțiuni, nu există vreo amenințare socială, doar o telenovelă personală cu iz provincial. Dar, desigur, România așteaptă cu sufletul la gură epilogul, sancțiunile, raportul oficial, poate chiar sezonul doi.
Într-o țară în care marile dosare zac, noi trăim pentru aceste drame casnice cu girofar emoțional. Și le savurăm ca pe orice serial prost, dar imposibil de lăsat din mână.
Ultima replică a naratorului imaginar: „Ordinea publică poate să mai aștepte puțin. Azi avem program la telenovelă.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu