--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Trăiască democrația… pe datorie!”
Alegerile din Republica Moldova s-au încheiat. Spectacolul abia începe.
Republica Moldova a ales din nou „drumul european”. Urale, confetti și declarații oficiale pline de optimism curg de la Chișinău la București și Bruxelles. Partidele pro-europene au obținut victoria, iar presa de la noi s-a grăbit să anunțe cu entuziasm că „Moldova rămâne pe direcția corectă”.
România, ca un frate mai mare mereu dispus să-și golească frigiderul pentru musafiri, promite să continue sprijinul: energie electrică, gaze naturale, fonduri, burse, sprijin diplomatic și, bineînțeles, aplauze.
E frumos să ajuți. Dar e și mai frumos când mai ai ce să ajuți.
În timp ce guvernul nostru se luptă cu găurile din buget ca un pescar cu plasa ruptă, facturile cresc, infrastructura scârțâie, spitalele cad pe oameni, iar românii își numără leii la final de lună, noi ne angajăm la noi și noi ajutoare externe — pentru Ucraina, pentru Moldova, pentru imaginea noastră internațională.
E un scenariu aproape absurd: România trimite gaz, dar importă la prețuri umflate. Trimite energie, dar plătește compensări interne. Trimite ajutoare, dar taie investiții acasă. Ne batem cu căldura, cu scumpirile, cu sistemul sanitar, dar continuăm să pozăm în „stâlpul stabilității regionale”.
Să fie clar: nu Moldova e de vină că are nevoie de ajutor. Problema e modul inconștient în care România se sacrifică mereu, fără să pună niciodată condiții reale, fără o strategie de durată, doar pentru poza frumoasă din presa externă.
Până la urmă, dacă tot ne batem cu cuțitul, măcar să știm pentru cine și pentru ce.
Trăiască democrația!
…dar poate ar trebui să ne gândim și cât ne mai permitem s-o finanță
m din buzunarul gol.
Comentarii
Trimiteți un comentariu