--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Galicia deschide piața carbonului. Companiile plătesc azi. Mâine? Consumatorul „previzibil” care știe deja cum merge lumea.
Galicia a pornit oficial sistemul de credite de carbon. Voluntar, elegant, verde, perfect ambalat. Companiile mari își vor spăla emisiile cumpărând certificate, iar proiectele forestiere și marine vor încasa bani pentru „a salva planeta”. Nimic nou: mecanismul funcționează întâi la scară industrială, apoi coboară încet spre nivelul de rând.
Deocamdată, ne spun că este un model pentru „responsabilitate corporativă”.
De fapt, este infrastructura financiară a viitorului — acolo unde fiecare kilogram de CO₂ va avea preț, iar fiecare activ natural va deveni instrument economic.
Și atât? Nu chiar.
Exact în acest timp, miliardari vizionari cumpără păduri, terenuri agricole, rezervații naturale, zone umede și suprafețe împăduribile. Nu din dragoste poetică pentru natură. Ci pentru că înțeleg ce urmează: ecosistemele devin active financiare, iar pădurile devin bancă.
Cine deține copacii, deține carbonul.
Cine deține carbonul, va încasa de la cei care emit.
Iar emisii produc toți.
Un om „previzibil” vede tabloul: azi companiile mari cumpără certificate. Mâine, industriile mici. Poimâine, furnizorii de servicii. Apoi, liniștit și discret, consumatorul final — nu prin taxă directă pe respirație, ci prin prețuri crescute, abonamente „verzi”, servicii „compensate” și opțiuni „responsabile”. Nu e conspirație, e economie în extindere.
Noua aristocrație ecologică
În lumea care se construiește, nu titlurile nobiliare dau puterea, ci ecosistemele deținute.
Un hectar de pădure valorează deja mai mult ca o sută de acțiuni într-un portofoliu tech, pentru cine știe să privească înainte.
Unii cumpără case.
Alții cumpără copaci, turbă, sol fertil, zone de captare a carbonului.
Și aşteaptă. Liniștiți. Răbdători. Vizionari.
Lumea de mâine
Nu va veni cu o pancartă pe stradă. Va veni prin soft, reglementare, acreditare, platforme electronice și calcule pe tonă de CO₂. Va începe cu firme mari, va continua cu sectorul alimentar și transport, iar într-o zi costul „emisiei” va fi parte din fiecare bon fiscal.
Nu îți vor cere să plătești direct pentru respirație.
Îți vor schimba eticheta produsului.
Restul îl face piața.
Concluzie
Cei cu păduri și terenuri? Ei nu merg spre viitor.
Ei stau deja acolo și ne privesc cum sosim, încet, responsabili, „sustenabili” și perfect previzibili.
Comentarii
Trimiteți un comentariu