--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Trăim într-o lume în care aerul este poluat, pământul este vândut, apa este taxată, iar soarele – da, chiar și soarele – este reglementat. Deși toate aceste resurse sunt bunuri naturale, create fără vreun efort uman, guvernele și corporațiile au găsit metode de a le împrejmui, breveta și monetiza, lăsând cetățeanul simplu la mila sistemului.
---
🌾 1. Apa – Bunul tuturor, controlat de puțini
În România și nu doar, mii de agricultori sunt amendați pentru că iau apă din râu, fără autorizație. Nu vorbim de baroni agricoli care distrug ecosisteme, ci de fermieri care udă câteva hectare pentru a trăi decent.
În Franța, fermierii sunt obligați să instaleze contoare de apă pe propriile fântâni.
În Spania, deversările ilegale ale marilor ferme sunt „iertate” prin derogări, dar micii agricultori care iau apă din râuri sunt amendați fără milă.
În Africa de Sud, resursele de apă sunt concesionate corporațiilor miniere, în timp ce zone rurale întregi nu au apă potabilă.
Întrebarea e simplă: dacă râul trece prin satul meu, cum a ajuns el să fie mai mult al statului decât al celor care trăiesc aici de generații?
---
☀️ 2. Soarele – sursă de viață, reglementată cu formulare
Energia solară, una dintre cele mai democratice surse de putere, este rapid acaparată de stat și corporații:
În Spania, în trecut, era ilegal să ai panouri solare și să folosești energia fără a plăti „taxă pe soare”.
În multe țări din UE, micii prosumatori se lovesc de birocrație infernală și condiții de racordare imposibile.
În Africa, panourile solare donate comunităților sunt deseori furate sau taxate abuziv de guverne locale.
Soarele nu ar trebui să fie taxat. Punct. Dar pentru sistem, tot ce nu produce venit fiscal e o problemă.
---
🌬 3. Aerul – Poluat de companii, plătit de cetățeni
În India, marile orașe suferă de poluare extremă din cauza industriilor, dar vina cade pe șoferul de rickshaw.
În România, pădurile sunt tăiate cu acte „în regulă”, dar omul simplu care ia lemn căzut din pădure riscă dosar penal.
În China, companiile de stat poluează aerul fără sancțiuni reale, în timp ce cetățenii poartă măști și plătesc din buzunar pentru boli respiratorii.
Cine decontează aerul murdar? Nu fabricile, ci omul de rând.
---
🌱 4. Pământul – vândut, concesionat, pierdut
În tot Estul Europei, pământul este:
cumpărat masiv de investitori străini;
dat în concesiune pe zeci de ani la prețuri simbolice;
scos din circuitul agricol pentru construcții și proiecte speculative.
În America Latină, sute de triburi indigene sunt alungate cu forța de pe propriile pământuri pentru a face loc mineritului sau agriculturii intensive.
În Africa, terenurile fertile sunt „închiriate” către firme din China sau Emirate, iar localnicii devin... chiriași pe propriul continent.
---
💰 Resursele Statului – Dar vândute pe nimic
Statele se justifică: „facem parteneriate public-private”, „atragem investiții”, „eficientizăm”. Dar ce vedem în realitate?
Gaze naturale vândute la prețuri de dumping, în timp ce localnicii nu au bani de facturi (vezi cazul României cu OMV și Petrom);
Aur și litiu extrase de companii străine, care plătesc redevențe simbolice;
Concesii miniere pe 50-70 de ani, fără clauze clare de protejare a mediului sau a populației locale.
---
⚠️ Concluzie: Cetățeanul nu e proprietar. E chiriaș.
Este clar: resursele naturale nu mai sunt administrate în interesul cetățenilor, ci vândute, privatizate sau reglementate până la sufocare. Statul nu mai e „administratorul responsabil”, ci gardianul unei închisori ecologice în care accesul la apă, pământ și lumină este permis doar... cu autorizație.
---
✊ Ce e de făcut?
1. Conștientizare publică – Să nu mai acceptăm ca „normal” să plătim pentru ce e natural.
2. Presiune pe autorități – Petiții, inițiative civice, presă liberă.
3. Reformă legislativă – Resursele naturale trebuie să fie accesibile și gestionate în interesul populației, nu al corporațiilor.
4. Solidaritate între micii producători, fermieri, cetățeni – Unirea celor de jos poate schimba politica celor de sus.
---
> Acest manifest este un semnal de alarmă. Resursele sunt ale oamenilor, nu ale statului și cu atât mai puțin ale celor care le vând pe nimic. Dacă nu cerem dreptul la ele acum, vom plăti scump pentru ele mâine – chiar dacă sunt lângă noi.
Comentarii
Trimiteți un comentariu