Trăim într-o lume în care viața noastră nu ne mai aparține.
Trupul nostru e o marfă, mintea noastră un câmp de luptă, libertatea o iluzie vândută pe rate. Tot ce ni s-a dat – sănătate, demnitate, gândire liberă – ne-a fost furat, pas cu pas, de un sistem construit nu pentru oameni, ci pentru profitul celor puțini.
Ni se spune ce să mâncăm – și ni se oferă otravă.
Ni se spune cum să trăim – și ni se oferă dependență.
Ni se spune ce e bine – și ni se oferă frică.
Ni se oferă „sănătate” – prin vaccinuri netestate, prin pastile care creează alte boli, prin alimente ultraprocesate, pline de aditivi, E-uri și substanțe care distrug corpul.
Totul e un joc murdar, unde omul simplu e doar o piesă de schimb.
Bolnavul e o sursă de venit. Săracul e ușor de controlat.
Ne-au făcut sclavi moderni, zâmbind, în timp ce ni se ia totul.
> Am ajuns să ne cerem voie să fim sănătoși.
Am ajuns să ne cerem voie să ne creștem copiii.
Am ajuns să ne cerem voie să respirăm liberi.
Dacă alegi să trăiești simplu, natural, sănătos – ești suspect.
Dacă refuzi sistemul – ești marginalizat.
Dacă întrebi „de ce?” – ești conspiraționist.
Dar hai să-ți spun ceva:
Nu tu ești nebunul. Lumea asta e bolnavă.
Și dacă încă mai simți că ceva nu e în regulă, înseamnă că nu ești complet pierdut.
Sistemul se perfecționează ca să închidă orice ieșire.
Vrea să ne transforme în coduri QR, în scoruri sociale, în muncitori digitali, în dependenți cronici.
Dar nu pentru că are nevoie de noi. Nu.
Ci pentru că se teme de noi, de oamenii care încă mai gândesc.
---
Ce-i de făcut?
Poate nu mai avem mult timp.
Poate nu vom reuși să schimbăm lumea.
Dar nu ne vom preda.
Nu vom mai consuma fără să gândim.
Nu vom mai asculta fără să cercetăm.
Nu vom mai trăi ca să fim „buni contribuabili”.
Vom spune adevărul, oricât de neplăcut ar fi.
Vom trăi curat, chiar dacă nu e „rentabil”.
Vom rămâne oameni, într-o lume care vrea să ne facă cifre.
---
Poate într-un ultim ceas, cineva va citi și va simți.
Și va înțelege că libertatea nu se cere. Se trăiește.
Cât timp mai respirăm, mai putem aprinde o scânteie.
Poate mică. Poate uitată.
Dar una care să spună: am fost vii. Nu ne-ați învins.
Comentarii
Trimiteți un comentariu