Lecția de economie pe care o înveți la pompă Dacă te uiți la prețul carburantului din ultimii ani, observi un fenomen curios: prețurile urcă imediat când apare o criză, dar când criza trece, ele rămân aproape la fel. După începutul Russian invasion of Ukraine, prețurile la carburanți au sărit brusc. Explicația oficială a fost simplă: energie scumpă, piață tensionată, logistică mai dificilă. Problema este că multe dintre aceste costuri au scăzut ulterior. La pompă însă, scăderea este mult mai timidă. Economiștii au chiar un termen pentru fenomenul acesta: „ rocket and feather ” – prețurile urcă ca o rachetă și coboară ca o pană. Companii mari precum Repsol au ajuns să domine piața energetică din S pania, iar într-o piață dominată de câțiva jucători mari, reacțiile de preț sunt deseori sincronizate. Asta creează o situație paradoxală: apare o criză → prețul urcă imediat costurile scad → prețul rămâne ridicat se găsește o nouă justificare: taxe, logistică, tranziție verde, combustib...
De câțiva ani, autoritățile române au tot repetat aceeași idee: „după ce se va termina războiul, România va fi printre primele țări care vor participa la reconstrucția Ucrainei”. S-au făcut planuri, s-au dat declarații și chiar s-au creat structuri speciale pentru „a prinde” din miliardele ce vor fi investite în refacerea țării vecine.
Realitatea însă arată altfel. În loc ca firmele românești să construiască drumuri în Ucraina, iată că firmele ucrainene câștigă contracte aici, la noi. Drumul expres Oradea – Arad, proiect major finanțat din bani europeni și naționali, are un lot de peste 2,9 miliarde lei atribuit unei asocieri româno-ucrainene: Automagistral Pivden (Ucraina) + Precon Transilvania (România). Cu alte cuvinte, banii publici românești se duc către companii dintr-o țară pe care noi visam să o ajutăm „mâine”, după război.
Desigur, legal vorbind, nu e nimic interzis. Licitațiile europene sunt deschise, iar dacă firma ucraineană a îndeplinit criteriile și a oferit prețul cel mai bun, atunci câștigul lor e justificat. Însă rămâne paradoxul: nu noi construim pentru ei, ci ei construiesc pentru noi.
---
O întrebare despre Oradea
Asociatul român al acestui contract, Precon Transilvania, e o firmă cu sediul în Oradea. Nu există probe clare sau dovezi publice că ar exista „înțelegeri” sau favoruri politice, dar întrebarea apare firesc: având în vedere că Ilie Bolojan a fost primar în Oradea și apoi președinte al Consiliului Județean Bihor, există vreo legătură între firmă și administrația locală? Sau e doar o coincidență de geografie și de piață?
Nu putem răspunde sigur. Dar într-o țară unde încrederea în instituții este scăzută și unde licitațiile publice ridică mereu suspiciuni, e legitim să ridicăm întrebarea.
---
Concluzie
România se pregătea să devină „constructorul” Ucrainei. Până acum, însă, Ucraina a devenit constructorul României. Nu e nimic ilegal, dar merită să privim cu atenție cine câștigă cu adevărat din aceste mari proiecte și cât din banii noștri rămân în economia locală.
Poate că răspunsul nu e neapărat în teorie, ci în practică: câți kilometri de drumuri vor fi gata la timp și la calitate bună? Și dacă vom descoperi că totul e doar un alt contract cu întârzieri și suspiciuni, atunci paradoxul devine și mai amar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu