--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
O analiză la sânge despre sistemul medical românesc și uitarea colectivă
Moartea a șase copii la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” din Iași nu este doar o știre dramatică. Este o oglindă cruntă a unui sistem bolnav, politizat, în care responsabilitatea se evaporă mai repede decât lacrimile familiilor îndoliate. Tragedii de acest fel au devenit aproape rutină în România: ne revoltăm două zile, apoi uităm. Nimeni nu răspunde cu adevărat. Sistemul merge mai departe, ca o mașină ruginită care se târăște înainte, oricât de multe vieți ar zdrobi sub roți.
---
🧫 Infecții nosocomiale: bomba ascunsă din spitale
România se află de ani buni printre țările europene cu cele mai multe infecții intraspitalicești — și, paradoxal, cu cele mai puține raportări oficiale. În realitate, spitalele românești sunt focare ascunse, unde bacterii periculoase circulă liber: Serratia marcescens, Klebsiella, Acinetobacter sau MRSA.
Problema nu este lipsa cunoștințelor medicale, ci neglijența, lipsa de control real și frica de raportare. Managerii de spitale ascund cazurile pentru a nu pierde finanțări sau pentru a nu fi „chemați la partid”. DSP-urile sunt deseori complice prin tăcere sau incompetență.
---
🔥 Am mai văzut filmul ăsta
Colectiv (2015) – 65 de morți, zeci de victime decedate ulterior din cauza infecțiilor nosocomiale, nu a focului. Ancheta a scos la iveală un sistem mafiot care dilua dezinfectanții. Rezultatul? Câțiva ani de procese, condamnări minime, sistemul neschimbat.
Matei Balș (2021) – incendiu într-un spital fără autorizație de securitate la incendiu. 20 de morți. A urmat un val de declarații politice, demisii cosmetice, apoi liniște.
Maternitatea Giulești (2010) – șase nou-născuți arși de vii. Un singur vinovat real a fost condamnat, restul s-au pierdut în birocrație.
Fiecare tragedie a urmat același tipar: șoc public → anchete televizate → demisii de imagine → uitare → nimic nu se schimbă.
---
🏢 Politizarea sufocă meritocrația
Funcțiile-cheie din spitale, DSP-uri, ministere și CNAS sunt ocupate nu de cei mai competenți, ci de cei cu cele mai bune relații politice. Managerii sunt adesea membri de partid sau apropiați de primari și baroni locali. Într-un asemenea sistem, nu există stimulente reale pentru performanță, ci doar pentru loialitate.
Cei care trag semnale de alarmă sunt marginalizați. Medicii buni pleacă în străinătate, iar spitalele rămân conduse de aparatul politic, nu de profesioniști.
---
⚖️ Justiția: lentă, complicată, ineficientă
Familiile care cer dreptate sunt obligate să se lupte ani întregi în instanțe. În tot acest timp, vinovații se pensionează, se mută în alte funcții sau dispar din sistem. Rareori există condamnări penale ferme sau despăgubiri proporționale. În final, statul (adică tot noi) plătim, nu persoanele responsabile.
Lipsa unui precedent dur — o condamnare serioasă pentru neglijență instituțională — alimentează impunitatea.
---
🧠 Cauza profundă: resemnarea colectivă
Poate cel mai grav este că ne-am obișnuit. Avem o toleranță anormală la dezastru. Ne revoltăm două zile, dăm „share” pe Facebook, apoi trecem la altă știre. Asta permite sistemului să rămână înghețat în nepăsare.
România nu duce lipsă de bani sau cunoștințe medicale. Duce lipsă de curaj civic și leadership real.
---
📝 Concluzie: dacă nu cerem schimbare, nimic nu se schimbă
Fiecare copil mort într-un spital infectat este o palmă peste obrazul unei națiuni care tace. Nu putem cere alt viitor copiilor noștri dacă acceptăm pasiv prezentul. Este nevoie de:
depolitizarea reală a managementului medical,
transparență totală în raportarea infecțiilor,
controale externe și independente,
justiție rapidă și exemplară.
Până atunci, ne vom mai revolta încă două zile după următoarea tragedie… și apoi vom uita din nou.
Comentarii
Trimiteți un comentariu