--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Există în politică momente care, privite retrospectiv, par să fi fost planificate cu o precizie chirurgicală. Dar, desigur, ni se spune mereu că e doar o „coincidență”. Așa, cu ghilimele.
2014 e un astfel de an. Pe de o parte, în Ucraina se aprinde scânteia Maidanului: proteste, schimbare de regim, anexarea Crimeei de către Rusia. Pe de altă parte, peste ocean, Statele Unite aprobă proiecte masive de export de gaz lichefiat (LNG) și încep să-și construiască, cu o perseverență demnă de manual, terminale portuare pentru exporturi energetice.
Ce să vezi: în același an izbucnește o criză geopolitică la granița UE și se pun bazele unui imperiu energetic american. Coincidență? Poate. Sau poate cineva a fost extrem de atent la calendar.
🏗 Infrastructura care s-a construit „preventiv”
Între 2014 și 2021, SUA trece aproape neobservată de la statutul de importator la cel de exportator major de gaz. Terminalele LNG se ridică unul după altul, investițiile curg, iar discursul politic american repetă ca o placă stricată: „Europa trebuie să reducă dependența de gazul rusesc”.
Sigur, atunci părea doar o recomandare prietenoasă. Acum, privind înapoi, seamănă mai degrabă cu o profeție bine finanțată.
Nimeni nu investește miliarde în infrastructură „just in case” fără să aibă o idee destul de clară despre viitor. Sau poate da — dar doar dacă are și informații bune.
⚔️ Războiul — catalizatorul perfect
Când Rusia invadează Ucraina în 2022, tot acest mecanism aparent latent se activează brusc ca o mașinărie bine unsă. Conductele Nord Stream sunt închise, apoi — „surpriză” — aruncate în aer. Europa intră în panică energetică.
SUA devine peste noapte principalul furnizor de gaz lichefiat către Europa, la prețuri… să zicem, sănătoase pentru profiturile lor. Dacă înainte gazul costa cam 15 €/MWh, după criză s-a vândut și la 60. Ce să zic — afacere proastă pentru europeni, jackpot pentru americani.
Industria de armament americană jubilează la rândul ei: contracte masive, comenzi record, totul sub eticheta nobilă a „apărării democrației europene”. Ce să mai, războiul nu aduce fericire, dar aduce profit.
💨 Cea mai mare scurgere de metan din Europa… și cel mai mic scandal
Când conductele Nord Stream au fost sabotate în septembrie 2022, în atmosferă s-a eliberat o cantitate uriașă de metan — între 150.000 și 500.000 de tone, echivalentul emisiilor anuale ale unei țări precum Danemarca.
Un astfel de eveniment, dacă ar fi fost cauzat de o companie petrolieră privată, ar fi declanșat proteste internaționale, bannere, lacăte pe porți și conferințe de urgență ale ONG-urilor verzi.
Dar, surpriză: de data asta, liniște. Greenpeace a scos un comunicat scurt, iar celelalte organizații au șoptit ceva în treacăt și s-au retras discret din scenă.
Explicația e simplă: când nu există un „vinovat convenabil” și când incidentul lovește în interesele marilor puteri, ecologia trece pe modul silențios. Natura poate aștepta — geopolitica nu.
🎭 Concluzie: Lumea ca teatru
Dacă legi punctele — 2014, infrastructura LNG, războiul, sabotajul conductelor, tăcerea ecologiștilor — se conturează un tablou mai puțin romantic și mai mult strategic.
Un tablou în care „întâmplările” se aliniază impecabil, iar profiturile curg exact în direcțiile potrivite.
Ecologia contează… dar doar când nu încurcă marile scenarii. ONG-urile protestează… dar doar când nu deranjează stăpânii bugetelor. Iar crizele? Crizele sunt, de fapt, oportunități pentru cei pregătiți din timp.
💬 Lumea trăiește într-un teatru. Actorii apar doar când sunt plătiți.
Noi, publicul, aplaudăm, plătim biletul scump la gaz și ne prefacem că nu vedem regizorii din culise.
Comentarii
Trimiteți un comentariu