--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Astăzi, România joacă împotriva Austriei — un meci care, în teorie, ne-ar putea duce la calificare. În practică însă, pare mai degrabă un nou capitol din același roman obositor al fotbalului românesc: entuziasm la început, confuzie pe teren, scuze la final.
Și în mijlocul acestui tablou gri, îl vedem pe Mircea Lucescu. Un nume mare, dar tot mai greu de apărat. În loc să-și trăiască liniștit bătrânețea, înțelept și respectat, s-a aruncat în mocirla fotbalului românesc — un loc unde nici geniul nu mai poate respira, pentru că aerul e plin de interese, comisioane și iluzii de mărire.
O echipă fără identitate
România joacă fotbal ca și cum și-ar cere scuze că e pe teren. Pase lente, lipsă de curaj, o defensivă care pare speriată de minge și un atac care parcă a uitat scopul jocului.
Austria vine cu organizare, forță și disciplină. Noi venim cu speranțe și declarații goale.
Și, sincer, nu merităm calificarea doar pentru că avem un drapel frumos și niște amintiri din 1994. Calificarea se merită prin joc, prin atitudine, prin respect pentru suporteri — iar toate acestea lipsesc.
Cea mai mare tragedie a fotbalului nostru e că trăim din trecut.
Mircea Lucescu, odinioară un titan al băncii tehnice, s-a întors în ringul plin de noroi al fotbalului românesc ca și cum ar mai avea ceva de demonstrat. Dar nu mai e nimic de demonstrat — doar de pierdut.
A intrat într-un sistem care l-a învins deja, unul în care competența e o glumă și deciziile se iau în birouri, nu în vestiare.
O eventuală calificare? O minune nemeritată
Dacă România va reuși totuși să se califice, va fi un miracol — dar unul care nu schimbă realitatea: jucăm slab, fără viziune și fără inimă.
Adevărata dramă e că am ajuns să ne rugăm la noroc, nu la fotbal.
Și până când nu vom învăța că performanța nu se improvizează, ci se construiește, vom rămâne prizonieri ai propriei mediocrități — indiferent cine stă pe bancă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu