--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
ORDIN PE UNITATE
De ce protestele „spontane” sunt orice, numai spontane nu
În România, protestele nu apar din senin. Ele apar la ordin. Nu neapărat un ordin scris, oficial, dar un ordin mediatic, un impuls comunicat cu grijă, repetat, împins în față până când o parte din populație simte că „trebuie” să reacționeze. Așa s-a întâmplat și cu protestul de ieri, prezentat ca o explozie civică a indignării după investigația Recorder despre justiție.
Numai că realitatea e ceva mai simplă și, ironic, mult mai tristă decât atât.
1. Investigația Recorder – mult zgomot, puțină substanță
Recorder nu a dezvăluit nimic nou pentru românul care a avut vreodată contact cu justiția:
– corupție,
– pile,
– dosare care stau la sertar,
– magistrați cu imunitate de „semi-zei”,
– decizii contradictorii și inexplicabile.
Toate astea se știu de ani de zile.
Toți cei care au pierdut un proces nedrept, care au văzut cum se mută dosarele între birouri „strategic”, știu exact ce au spus jurnaliștii.
Diferența?
Recorder a pus totul într-o formă cinematografică, apăsătoare, dramatică. Un material făcut să producă emoție, nu reformă. Să stârnească reacție, nu soluții.
Și asta a reușit.
2. Protestul nu a pornit din stomac, ci din algoritm
Dacă indignarea populară ar fi reală, oamenii ar ieși în stradă:
- pentru cei 100.000 de oameni fără apă de două săptămâni,
- pentru taxele crescute din ianuarie,
- pentru salarile mici,
- pentru criza din spitale,
- pentru alegerile anulate,
- pentru creșterea prețurilor.
Dar nu.
Nimeni nu s-a mobilizat spontan pentru aceste probleme care lovesc direct în viața oamenilor.
În schimb, după un material Recorder — poc! — s-a activat „spiritul civic”. Până și asta spune mult despre cât de artificială e mișcarea.
Oamenii nu au ieșit pentru că „le-a ajuns cuțitul la os”.
Au ieșit pentru că cineva a ridicat capacul oalei exact atât cât să iasă abur, nu cât să zboare capacul.
3. De ce nu ies oamenii când e cazul? Pentru că protestele reale sunt periculoase
Un protest adevărat nu se organizează cu hashtaguri, ci cu frustrări reale, cu oameni care nu mai suportă.
Dar România nu a ajuns încă acolo.
De ce?
-
Oala nu e la presiune maximă.
Românii sunt nemulțumiți, dar încă se descurcă. Încă mai pot respira. Încă mai pot „duce”. -
Protestele spontane nu sunt dorite de nimeni.
Un protest spontan lovește în politicieni, în instituții, în interese economice, în rețele.
Un protest spontan poate dărâma un guvern. -
Protestele controlate sunt perfecte.
Fac zgomot, dar nu strică nimic.
Ventilează nemulțumirea, dar nu zdruncină sistemul.
Oamenii strigă, presa filmează, politicienii dau două declarații — și gata.
4. Adevărul pe care nu-l spune nimeni: protestele astea nu deranjează pe nimeni
Dacă protestul ar fi fost pentru:
- prețuri,
- taxe,
- sănătate,
- salarii,
- alegeri furate,
- lipsa apei,
- lipsa medicamentelor,
- sărăcie,
- injustiție economică,
… atunci, da, sistemul s-ar speria.
Dar un protest despre „justiție” este ideal:
pare important, dar nu schimbă nimic.
Administrația nu își pierde voturi.
Politicienii nu pierd funcții.
Instituțiile nu sunt forțate să se reformeze.
Se creează doar un spectacol prin care publicul își varsă frustrările într-un loc care NU contează.
5. Nu există spirit civic în România — există doar impuls mediatic
E simplu:
- Dacă mâine Recorder face un material despre poluare, protestăm pentru poluare.
- Dacă mâine o televiziune împinge tema pensiilor, protestăm pentru pensii.
- Dacă mâine vine un analist „influent” și urlă despre educație, protestăm pentru educație.
Oamenii nu protestează după prioritățile lor.
Protestează după prioritățile care le sunt servite.
Nu pentru că sunt răi, ci pentru că așa funcționează manipularea emoțională.
6. Concluzie: protestul a fost un „ordin pe unitate”
Nu scris.
Nu oficial.
Dar clar.
Un protest util sistemului:
✔ descarcă presiunea,
✔ mută atenția de la probleme reale,
✔ nu deranjează actorii mari,
✔ păstrează aparența de democrație funcțională,
✔ ține populația în zona emoțională, nu în zona rațională.
Adevăratul protest, cel care ar pune presiune pe clasa politică, încă nu a venit.
Pentru că adevărata explozie civică vine abia atunci când românul nu mai are ce pierde.
Și, din păcate, încă mai are.
Comentarii
Trimiteți un comentariu