Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Moldova între iluzii, unire și realitate geopolitică
Când geopolitica își mută prioritățile, rămân promisiunile goale
Republica Moldova a fost, pentru o perioadă, un proiect geopolitic. Nu doar un stat mic de la granița Estului Europei, ci un simbol: „frontiera democrației”, „barajul contra Rusiei”, „viitor membru UE”. Campania electorală care a dus-o pe Maia Sandu la putere a fost construită pe această axă clară: integrare rapidă în Uniunea Europeană, protecție occidentală, dezvoltare economică accelerată, ieșirea definitivă din sfera de influență rusă.
Mesajul transmis populației a fost simplu și emoțional:
votați direcția pro-europeană și viitorul va veni.
Dar geopolitica nu funcționează pe emoții. Funcționează pe interese.
---
Schimbarea axei globale
Ultimii ani au adus o mutare clară de priorități:
Ucraina nu mai este tratată ca urgență absolută
Moldova a devenit un dosar secundar
UE este absorbită de crize interne
marile puteri își mută atenția spre alte zone strategice
securitatea energetică, militară și economică domină agenda
În acest context, „proiectul Moldova” a fost împins în plan secund.
Nu oficial.
Nu declarat.
Ci prin mecanismele reale ale puterii:
fonduri mai puține
sprijin economic mai lent
integrare UE amânată
proceduri birocratice fără termene
promisiuni fără calendar
Moldova nu mai este prioritate.
Este un „dosar deschis”.
---
Europa promisiunilor vs Europa intereselor
În discursuri, Moldova este „importantă”.
În comunicate, Moldova este „strategică”.
În declarații, Moldova este „partener-cheie”.
În realitate:
nu este urgentă
nu este critică
nu este decisivă
nu este indispensabilă
Geopolitic vorbind, Moldova este:
> importantă simbolic, dar neesențială strategic.
Iar asta se vede în ritmul real al lucrurilor.
---
Declarația despre unire – gest politic sau calcul social?
Declarația Maiei Sandu că ar accepta o eventuală propunere de unire cu România nu trebuie citită romantic.
Nu este o declarație istorică.
Nu este un proiect real.
Nu este un plan de stat.
Este, mai degrabă, o supapă politică.
Un mesaj dublu:
către populație: „există o soluție de rezervă”
către Vest: „avem alternative geopolitice”
către cetățeni: „nu sunteți abandonați complet”
În realitate, unirea nu este fezabilă din motive structurale:
Republica Moldova este stat suveran
are propriile instituții
propriile sisteme juridice
propriile structuri administrative
propriul aparat de stat
propriul echilibru politic intern
O alipire reală ar însemna:
dizolvarea instituțiilor
unificare administrativă
reforme masive
conflicte juridice
blocaje politice
haos legislativ
ani de instabilitate
Nu e un act simbolic.
Este un proces de demolare și reconstrucție totală.
---
Absurditatea scenariului politic
Și aici apare ridicolul inevitabil:
Ce facem concret?
O punem pe Maia Sandu președinte al României?
Îl punem pe Nicușor Dan premier?
Un jurnalist moldovean a spus sec:
> „Condoleanțe României.”
Iar reacția românească a fost și mai dură:
> „Nicușor președinte? Nici de cum. Nu e în stare să conducă o clădire, darămite o țară alipită.”
Ironia nu e doar glumă.
E percepție publică reală.
Pentru că unirea nu înseamnă poezie patriotică, ci:
administrație
guvernare
competență
leadership
capacitate de gestionare a crizelor
funcționalitate instituțională
Iar România are deja dificultăți majore cu propria guvernare.
---
Realitatea dură
Adevărul geopolitic este simplu:
UE nu are nevoie vitală de Moldova
România nu este pregătită instituțional pentru unire
Moldova nu poate fi absorbită administrativ
populația moldoveană este prinsă între speranță și realitate
promisiunile europene nu au calendar real
unirea este imposibilă tehnic
integrarea este blocată politic
Moldova rămâne:
> stat-tampon, zonă de influență, piesă secundară pe tabla mare.
---
Concluzie
Promisiunea integrării europene a fost reală ca discurs.
A fost utilă electoral.
A fost eficientă politic.
A fost mobilizatoare social.
Dar astăzi, realitatea este alta:
Uniunea Europeană și-a mutat prioritățile.
Geopolitica și-a schimbat agenda.
Crizele au schimbat direcția.
Interesele au înlocuit simbolurile.
Moldova nu mai este „proiect”.
Este „dosar”.
Iar unirea nu este soluție.
Este doar o fantasmă politică de rezervă, bună pentru discurs, imposibilă în practică.
Între promisiuni, iluzii și realitate geopolitică, Republica Moldova rămâne prinsă exact unde a fost mereu:
> între Est și Vest, între speranță și interes, între discurs și putere reală.
Comentarii
Trimiteți un comentariu