Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
România între imagine și realitate: de ce vizita foștilor premieri la Beijing nu ajută, dar arată ce ne lipsește
Recenta apariție a foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada de la Beijing a stârnit valuri de reacții. Problema nu este însă simplul fapt că doi foști lideri români au mers în China. Problema reală este că România, ca stat, nu a avut o reprezentare oficială de nivel înalt acolo.
---
O vizită fără mandat, o poză cu impact negativ
Atunci când foști demnitari apar în fotografii alături de lideri autoritari, dar fără să aibă un mandat clar, tot ceea ce rămâne este o lovitură de imagine personală. Ei nu negociază, nu aduc contracte, nu deschid canale oficiale. Culeg doar vizibilitate. România însă plătește prin confuzie, prin percepția că „am fost acolo”, dar fără să ne spunem punctul de vedere.
Dacă ar fi fost la putere, aceiași oameni ar fi urmat, foarte probabil, aceeași linie a Vestului, așa cum au făcut și în mandat. Tocmai de aceea, gestul lor actual nu e unul de politică de stat, ci de capital personal.
---
Ce trebuia să se întâmple
Un astfel de eveniment ar fi trebuit să aibă în frunte președintele României, premierul sau ministrul de externe. Nu pentru a legitima regimuri autoritare, ci pentru a transmite mesajul nostru: România este deschisă la dialog, interesată de oportunități economice, dar fermă pe principiile sale.
O prezență oficială ar fi putut transforma vizita într-o ocazie diplomatică și economică: negocieri pentru exporturi, investiții în infrastructură, cooperare în energie sau tehnologie. Exact ce au făcut alte state care, chiar dacă sunt parte din alianțe occidentale, nu renunță la șansa de a-și apăra propriile interese.
---
România între obediență și independență
Ceea ce lipsește României nu e prezența la poze, ci curajul de a-și croi singură drumul. Astăzi, politica noastră externă este percepută ca fiind una de obediență: facem ce dictează alții, acceptăm rolul de piață de desfacere și furnizor de resurse, dar nu ridicăm pretenții.
Un stat matur ar trebui să spună clar: da, suntem parte din UE și NATO, dar asta nu ne împiedică să avem relații economice echilibrate și cu alte mari puteri. Asta nu înseamnă trădare, ci suveranitate reală.
---
Lecția de învățat
Vizita celor doi foști premieri nu aduce beneficii României. Este o demonstrație că, în lipsa unor oficiali de rang înalt, spațiul este ocupat de figuri care își urmăresc propriile interese.
România trebuie să înțeleagă că viitorul nu se construiește prin obediență, ci prin diplomație curajoasă și diversificată. Trebuie să ne reprezentăm singuri, cu obiective clare, nu prin umbrele trecutului.
---
👉 Concluzia este simplă: nu e greșit că români au mers la Beijing. Greșit este că România, ca stat, nu a fost acolo cu vocea ei, cu mesajul ei, cu interesele ei. Numai așa putem trece de la imagine la realitate și de la obediență la independență.
Comentarii
Trimiteți un comentariu