--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Cum Europa „importă imigranți” – și ce arată experimentul din Danemarca
Europa continuă să importe imigranți din zone de conflict, sperând la o integrare reușită și la un echilibru demografic care să compenseze îmbătrânirea populației. În teorie, aceasta pare o strategie umanitară și rațională. În practică însă, unele experimente arată rezultate îngrijorătoare. Cazul Danemarcei este poate cel mai relevant exemplu de „lecție ignorată”.
În anul 1992, Parlamentul danez a adoptat o lege specială, cunoscută sub numele Palæstinenserloven („Legea palestinienilor”), prin care 321 de refugiați palestinieni apatrizi, proveniți în mare parte din Liban, au primit drept de ședere permanentă în Danemarca (Wikipedia – Immigration to Denmark). Cazul a fost considerat o acțiune umanitară pilot și a fost urmărit ulterior timp de peste 13 ani, pentru a observa integrarea acestui grup restrâns.
Rezultatele au fost publicate în mai multe rapoarte parlamentare daneze și au fost confirmate ulterior de diverse analize independente (răspunsuri oficiale ale Ministerului Justiției și Ministerului pentru Imigrație, 2016). Concluziile nu sunt deloc încurajatoare.
Din totalul celor 321 de persoane admise, 204 au primit cel puțin o sancțiune penală în intervalul 1992–2016. Dintre aceștia, 37 au fost condamnați la închisoare cu executare, 30 la închisoare cu suspendare, iar 137 au primit amenzi sau alte sancțiuni administrative (Sursa: răspunsuri oficiale Folketinget, citate de skeptics.stackexchange.com și confirmate de emilkirkegaard.dk).
Pentru claritate, în statistici nu au fost incluse amenzile mici (sub 1.500 de coroane daneze) pentru contravenții rutiere minore – deci cifrele reflectă doar cazuri mai grave. Metodologia daneză a acordat prioritate tipului de sancțiune: întâi închisoare cu executare, apoi cu suspendare, apoi amenzi sau alte sancțiuni.
Pe lângă acest aspect penal, situația socială a grupului a fost la fel de problematică. În 2016, 189 dintre persoanele din cohorta inițială primeau ajutor social complet (Wikipedia – Immigration to Denmark). Mulți dintre aceștia nu au reușit să se integreze pe piața muncii, iar dependența de sistemul de asistență socială a devenit o problemă permanentă.
Mai mult, potrivit altor analize, descendenții direcți ai celor 321 de palestinieni au ajuns la aproape 1.000 de persoane până în 2019. Dintre aceștia, aproximativ 337 au fost înregistrați cu condamnări penale (sursa: dailynetizen.blog, 2023).
Cu alte cuvinte, un experiment început cu bune intenții umanitare s-a transformat, în timp, într-un exemplu despre cum integrarea poate eșua total atunci când nu există criterii clare, sprijin educațional real, politici de inserție profesională și un cadru cultural comun.
Nu trebuie însă generalizat: acest grup de 321 de persoane nu reprezintă toți imigranții, nici toți palestinienii. El reprezintă doar un caz concret, cu o istorie precisă și un context social specific. Totuși, faptul că statul danez a publicat aceste date oficiale – și că ele arată o rată de condamnări și dependență de ajutoare sociale mult peste media națională – este un semnal de alarmă pentru întreaga Uniune Europeană.
Cazul Danemarcei ne arată ce se întâmplă atunci când Europa importă imigranți, dar uită să investească în integrare. Nu e vorba doar de ajutoare materiale, ci de formare profesională, cunoașterea limbii, educație civică și culturală. O persoană care trăiește ani la rând pe ajutor social, fără să se simtă parte din comunitate, va dezvolta frustrări și, în unele cazuri, comportamente antisociale.
În același timp, reacția publică la astfel de statistici este adesea greșit folosită politic – transformând drama unei integrări eșuate într-un instrument de ură colectivă. Adevărul e că problema nu e „imigrantul în sine”, ci lipsa unei strategii de integrare eficiente.
Totuși, e greu să ignori cifrele: peste 60% dintre participanții la acest „experiment umanitar” au comis cel puțin o infracțiune, iar majoritatea trăiau pe ajutor social după mai mult de un deceniu. Aceste date, deși incomode, nu pot fi ascunse sub preșul corectitudinii politice.
Europa continuă, și astăzi, să repete aceleași greșeli: importă oameni fără să le ofere șansa reală de integrare. Dacă nu se schimbă paradigma, vom avea din ce în ce mai multe „experimente” ca cel danez – costisitoare, tensionate și, din păcate, cu rezultate la fel de dezamăgitoare
Comentarii
Trimiteți un comentariu