Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Resursele strategice şi jocurile de putere: aurul, suveranitatea şi riscul „blocării”
În timp ce majoritatea politicienilor vorbesc despre „suveranitate” ca despre un concept abstract, realitatea spune altceva: suveranitatea adevărată înseamnă controlul asupra resurselor tale esenţiale – aur, energie, industrie, apă – altfel eşti la mâna altora. Iar istoricul recent demonstrează că această idee nu e teorie, ci joacă de putere cu mize reale.
„Depozitezi aurul şi altul decide când îl poţi accesa”
Un exemplu emblematic: Bank of England (Banca Angliei) a refuzat să dea înapoi aurul deţinut pentru Banco Central de Venezuela (BCV) – aproximativ 31 de tone depozitate la Londra – invocând faptul că guvernul venezuelean condus de Nicolás Maduro nu era recunoscut pe plan internaţional de către Marea Britanie, care susţinea că doar tabăra opoziţiei (Juan Guaidó) avea legitimitate.
Deci: aurul e acolo, dar accesul e blocat.
Acest fapt creează precedentul: depui rezerva în ţara A, dar dacă rânduie altcineva „legitimitatea” guvernului tău, nu mai ai libertatea să decizi când şi cum îl foloseşti.
România: avem aur – dar cine ţine cheia?
• Conform datelor oficiale, Banca Naţională a României deţine aproximativ 103,6 tone de aur în total.
• Din acest total, ~61 tone (≈ 59-60 %) sunt depozitate la Bank of England.
Aşadar – resursa există, dar cheia e la altcineva. În cazul unei crize politice, economice sau geopolitice, dacă depozitul extern devine vulnerabil, România s-ar putea trezi că nu mai are acces liber la „aurul propriu”.
Ce ar însemna suveranitatea reală
- Control intern – aurul, energia, industria să fie sub jurisdicţie internă, nu să depindă de depozit extern şi decizii externe.
- Flexibilitate externă – a face afaceri internaţionale, schimburi, investiţii, dar fără să fii obligat să accepţi condiţii externe doar pentru că «cine ţine depozitul decide».
- Putere de negociere – ai resurse strategice → nu eşti dependent, ai opţiuni → corporaţiile care operează pe teritoriul tău nu te pot şantaja la fel de uşor.
- Protecţie faţă de vulnerabilităţi – dacă corporaţiile ar pleca sau dacă s-ar introduce sancţiuni/embargouri, ai un colac de salvare prin resursele tale.
Ce s-ar întâmpla dacă s-ar pierde acest control?
- O ţară reliantă pe importuri sau pe corporaţii externe devine vulnerabilă: la preţuri, la decizii strategice, la presiuni geopolitice.
- Dacă resursele sunt de facto controlate de entităţi externe (bănci, state, corporaţii), deciziile interne devin marginale.
- În scenariul extrem: depozitezi rezervele tale într-o bancă externă, apare o schimbare guvernamentală, sau alt guvern este “recunoscut” de depozitar, şi îţi pierzi accesul, aşa cum a păţit Venezuela.
- Într-un context în care corporaţiile decid să plece pentru că pierd profitul sau drepturile, statul devine “falit”, veniturile scad, investiţii se opresc – şi fără resurse strategice interne, criza devine severă.
Concluzie satirică pentru progresişti
E simplu: vorbeşte toată lumea despre „globalizare”, „parteneriate” şi „pieţe libere”, dar rareori despre: cine ţine de fapt cheia la seiful tău naţional. Dacă tu ai aurul, dar cheia e la altcineva – felicitări: ai bijuterie, dar nu locuinţă.
România are ~100 tone de aur – bun, dar majoritatea e într-o cutie la Londra. Dacă mâine apare o problemă – „guvernul vostru nu e recunoscut”, „accesul e suspendat” – ce faci? Schimbi cheile? Pierzi accesul?
Suveranitatea nu înseamnă să stai cu uşile încuiate în pivniţă. Înseamnă să ai casa ta, ferestre spre lume, dar să decizi tu când să deschizi şi cui. Fără să aştepţi „permisiunea”.
Şi dacă te întrebi: „Şi dacă corporaţiile pleacă?”, înseamnă că n-ai avut niciodată control – ai avut doar un invitat care a venit gratis… până când n-i mai convine.
Surse:
- Cazul Venezuela – aur ~31 tone blocat la BOE, litigii privind legitimitatea guvernului.
- Situaţia României – aur ~103,6 tone, ~61 tone depozitate la Londra.
Comentarii
Trimiteți un comentariu