Timp de ani de zile, cetățeanului european i s-a servit o imagine simplă și comodă: Rusia este o putere aflată în declin, incapabilă să producă tehnologie modernă, dependentă de componente occidentale și de improvizații demne de un atelier de cartier. Au circulat povești despre cipuri extrase din electrocasnice și despre o industrie militară incapabilă să țină pasul cu lumea modernă. Mesajul era clar: adversarul este slab, înapoiat și depășit. Numai că războiul are prostul obicei de a testa propaganda, indiferent din ce direcție vine ea. După ani de conflict, realitatea s-a dovedit mai complicată. Rusia a demonstrat capacități importante în domeniul războiului electronic, al dronelor, al rachetelor și al apărării antiaeriene. A întâmpinat probleme, a suferit pierderi și a făcut greșeli, dar imaginea unei armate care supraviețuiește doar prin furtul de cipuri din mașini de spălat nu mai pare suficientă pentru a explica ceea ce se vede pe câmpul de luptă. Incidentul dronelor care a...
Ministerul Adevărului Convenabil
Se vorbește tot mai des despre combaterea dezinformării. E o temă serioasă, necesară, chiar vitală într-o societate sufocată de titluri false, emoții fabricate și realități ambalate frumos. Problema apare atunci când cei care vor să lupte cu dezinformarea o practică, discret, cu mănuși albe.
Recent, președintele României ne-a oferit un exemplu perfect de ce aș numi adevăr convenabil.
Ni s-a spus că Elveția și-ar fi arătat „recunoștința” față de România ridicând două avioane de luptă pentru a escorta aeronava prezidențială. Sună bine. Sună important. Sună a respect internațional. Sună exact cum trebuie pentru consum intern.
Doar că… nu e adevărat.
Avioanele elvețiene nu au fost ridicate ca gest de mulțumire, onoare sau apreciere. Au fost ridicate pentru că așa funcționează procedura lor standard de securitate aeriană. Se aplică oricui. Președinte, premier, avion civil cu probleme radio sau pur și simplu un zbor considerat sensibil. Nu e diplomație, e protocol tehnic. Fără aplauze, fără simboluri, fără emoție.
Elveția a și explicat asta clar. Recunoștința, dacă există, se exprimă diplomatic sau, în cel mai banal caz, printr-un mesaj standard de la turnul de control către pilot. Nu prin avioane de luptă.
Și atunci apare întrebarea:
unde s-a născut povestea?
Răspunsul e incomod, dar simplu: în reinterpretare.
Faptul brut a fost real — avioanele au fost ridicate.
Sensul a fost însă „ajustat” — din procedură de securitate a devenit gest simbolic.
Iar dintr-un act banal a ieșit o mică poveste de glorie.
Asta nu e o minciună clasică. E mai eficient decât atât.
E dezinformare prin context.
Exact genul de dezinformare care:
- nu provoacă revoltă
- nu poate fi combătută ușor
- creează impresia de respect, importanță și succes
Iar acum, aceeași persoană vorbește despre crearea unui mecanism de combatere a dezinformării. Un fel de arbitru al adevărului public.
Aici ironia devine completă.
Cum poți coordona lupta împotriva manipulării când tocmai ai demonstrat cât de ușor poți modela realitatea pentru capital politic?
Cum stabilești ce e „adevăr” și ce e „dezinformare” când adevărul tău depinde de cât de bine dă în titlu?
Asta nu mai e combaterea dezinformării.
Asta e administrarea adevărului convenabil.
Un adevăr:
- corect tehnic
- fals ca sens
- util politic
Ministerul Adevărului Convenabil nu ar interzice minciuna. Ar perfecționa-o.
Nu ar cenzura faptele. Le-ar explica „corect”.
Nu ar șterge realitatea. Ar pune accentul unde trebuie.
Iar când puterea ajunge să decidă nu dacă un fapt e real, ci cum trebuie înțeles, nu mai vorbim despre protejarea societății. Vorbim despre controlul narațiunii.
Dezinformarea nu începe pe Facebook.
De multe ori începe de la pupitru.
Și exact de asta, un stat care chiar vrea adevăr:
- acceptă corecții
- tolerează ironia
- nu se teme de explicații tehnice plictisitoare
Pentru că adevărul real nu are nevoie de escortă. Nici măcar aeriană.
Comentarii
Trimiteți un comentariu