--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Barajul Vidraru și iarna pierdută – cum să supraviețuim fără curent și cu lumânări
România intră într-un nou episod de „planificare strategică” energetică: modernizarea Barajului Vidraru. Cost oficial: ~200 de milioane de euro. Durata estimată: 7 ani. Da, șapte ani pentru un baraj care a funcționat impecabil aproape 60 de ani. Mai mult decât a durat construcția sa inițială.
Întrebarea care ar trebui să fie pe buzele tuturor: ce punem în loc dacă pierdem o asemenea cantitate de producție? Căci pierderea de energie estimată doar din Vidraru în cei șapte ani se ridică la aproximativ 900 de milioane de euro. Niciun plan public nu spune clar ce sursă va compensa deficitul. În paralel, Termocentrala Mintia urmează să se închidă la sfârșitul anului 2025 – sau cel puțin o parte semnificativă din capacitate –, reducând și mai mult siguranța energetică a României.
Ce înseamnă asta pentru români? Probabil nopți friguroase, lumânări, mai multe pături și o cameră cât mai mică în care să te aduni ca să-ți protejezi căldura. Eventual, să ne obișnuim cu întreruperile sau limitările de curent în momentele de vârf, pentru că sistemul energetic riscă să fie depășit de realitate.
Dar să ne întoarcem la „managementul” barajului. De ce se oprește complet funcționarea înainte ca toate avizele și materialele să fie pregătite? De ce nu se face modernizarea etapizat, menținând producția parțială, cum se face în orice țară civilizată? Răspuns: pentru că aici funcționează logica „închidem tot și vedem după șapte ani”.
Beneficiile? Oficial: „stabilitate și siguranță pe termen lung”. Practic: nimeni nu știe cu ce energie vom umple golul, cât ne va costa și cât vom fi nevoiți să așteptăm ca cineva, eventual, să rezolve problema.
Și totuși, statul se laudă cu investiții. Investiție de 200 de milioane, pierdere de aproape 1 miliard doar din energia neprodusă, plus costuri suplimentare necomunicate. Până și Bill Gates s-ar uita ciudat la o astfel de „eficiență”.
Pe scurt: avem un baraj funcțional de șase decenii, pe care îl scoatem din producție pentru o modernizare lungă cât o generație. În același timp, închidem centrale pe cărbune și creștem presiunea pe importuri, care oricum au limite tehnice. Rezultat previzibil: iarna viitoare, românii riscă să-și facă strategie de supraviețuire cu lumânări, pături și speranța că „sistemul energetic” nu va ceda.
Concluzia satirică: România investește miliarde pentru a moderniza energia, dar pare să uite că, până când investiția devine productivă, oamenii au nevoie de căldură și curent. Dacă planul e să supraviețuim cu lumânări și pături, măcar să ne spună din timp ca să ne facem provizii.
---
Comentarii
Trimiteți un comentariu