📰 Europa între fantomele trecutului și războaiele viitorului

 📰 Europa între fantomele trecutului și războaiele viitorului

Când Germania vorbește despre pace, dar se înarmează, iar Ungaria vorbește despre pace, dar e sancționată

---

🇩🇪 Reînvierea instinctului german

După mai bine de șapte decenii de tăcere militară, Germania revine în scenă. Oficial, se vorbește despre „voluntariat militar” — o formă modernă de pregătire civică.

Dar dincolo de cuvinte, structura e deja pregătită pentru altceva:

tinerii de 18 ani vor fi obligați să răspundă chestionarelor privind disponibilitatea pentru armată;

se discută examinări medicale obligatorii și, în perspectivă, înrolare parțială dacă „nu se ating țintele voluntare”.

E retorica clasică a începutului: întâi „voluntar”, apoi „responsabilitate comună”, iar în final — „obligație națională”.

Exact așa s-au aprins scânteile înaintea fiecărui război european major.

---

🇭🇺 Ungaria, între ciocan și nicovală

Viktor Orbán, liderul care încearcă să mențină o poziție neutră între Est și Vest, a ajuns acum în epicentrul tensiunilor.

Vizita lui Vladimir Putin la Budapesta a fost interpretată de Germania și Franța drept o sfidare. S-a cerut chiar „arestarea lui Putin” în baza mandatului CPI, dar asta ar echivala pentru Ungaria cu un suicid geopolitic:

ar pierde accesul la gazul rusesc și proiectele energetice vitale,

și s-ar izola complet în interiorul Uniunii Europene.

Orban joacă o carte riscantă: încearcă să demonstreze că se poate vorbi de pace fără aprobarea Bruxelles-ului. Dar exact asta e “crima” lui în ochii Vestului.

Când un stat membru propune pace, iar ceilalți vor sancțiuni și trupe, cine mai e agresorul?

---

⚖️ Europa care uită istoria

Ironia amară e că Germania, țara care a provocat două războaie mondiale, vorbește astăzi din nou despre „pregătire militară colectivă”, iar Ungaria — țară mică, aflată între puteri — e tratată ca un paria pentru că îndrăznește să vorbească despre pace.

Europa pare să repete un vechi reflex: să creadă că forța militară aduce siguranță.

Dar dacă istoria ne-a învățat ceva, e că NATO n-a fost doar un scut împotriva Rusiei, ci și o centură de siguranță împotriva propriilor excese europene.

Pentru că adevărul crud e acesta:

➡️ Cele mai devastatoare războaie nu ne-au venit din Est, ci din inima Europei.

---

🌍 NATO – între stabilitate și tentația războiului

NATO a fost până acum garanția că europenii nu-și mai pot ataca unii altora.

Dar dacă Germania și Franța devin forța motrice a unei “armate europene”, separate de controlul NATO, atunci echilibrul se rupe.

Se va naște o nouă putere militară continentală — independentă, dar și capabilă să greșească singură, fără frânele americane.

Și atunci, întrebarea devine una gravă:

> Europa vrea să se apere de Rusia sau se pregătește, încet, să se apere de sine însăși?

---

🔚 Concluzie: lecția uitată

Ungaria, cu toate contradicțiile sale, ridică o întrebare sănătoasă: de ce să nu vorbim de pace?

Germania, cu toată puterea sa economică, ridică un semn de întrebare periculos: de ce vorbește de pace cu voce de armată?

Istoria nu se repetă, dar rimează.

Și dacă Europa continuă să creadă că pacea se construiește prin înarmare,

atunci poate că adevăratul război al secolului XXI nu va fi cu Rusia, ci între europeni — din nou.