--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Șofer profesionist — De ce o meserie cu o mortalitate ridicată nu beneficiază de rigorile legii în toată Europa
Există meserii care te uzează încet, și există meserii care te pot ucide într-o clipă.
Meseria de șofer profesionist le îmbină pe amândouă. Ore întregi de condus, stres constant, alimentație dezechilibrată, somn fragmentat, responsabilitate uriașă și, peste toate, riscul permanent al morții pe drum. Și totuși, paradoxal, în majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, accidentele mortale ale șoferilor nu sunt recunoscute ca accidente de muncă.
🚚 O moarte pe drum care „nu e la muncă”
În statistici, moartea unui șofer în timp ce transporta marfă, alimente, medicamente sau chiar materiale pentru infrastructura statului, apare simplu: „accident rutier”.
Nu „accident de muncă”.
De parcă drumul n-ar fi locul de muncă al unui șofer.
De parcă volanul, tahograful și kilometrii parcurși n-ar face parte din sarcina profesională.
Rezultatul?
Familia celui decedat nu primește indemnizația specială de accident de muncă, ci doar o despăgubire minimă de la asigurarea auto.
Angajatorul rareori răspunde legal.
Iar statul bifează un „accident de circulație” în loc de o tragedie profesională.
În Spania, țară în care sectorul transporturilor este printre cele mai importante din economie, această nedreptate e discutată de ani de zile.
Guvernul a aprobat în 2025 un cadru legal preliminar pentru aplicarea coeficienților reductori — adică posibilitatea pensionării anticipate pentru profesiile foarte grele.
Pe hârtie, pare un pas înainte. În realitate, șoferii nu sunt încă incluși automat.
Li se cere să demonstreze, prin comisii și dosare, că munca lor este „penoasă și periculoasă”.
De parcă nu ar fi evident.
⚖️ Europa legilor ambigue
Uniunea Europeană vorbește despre egalitate, protecția muncii și „Europa cetățenilor”.
Dar în practică, fiecare stat are propria interpretare a ceea ce înseamnă „accident de muncă”.
În unele țări, condusul în interes de serviciu este recunoscut.
În altele — doar dacă șoferul se afla „sub coordonarea directă” a angajatorului.
În altele — nici măcar atât.
Această ambiguitate legislativă e convenabilă pentru guverne și companii.
Dacă moartea unui șofer nu e considerată profesională, statul nu plătește pensie de urmaș mărită, iar angajatorul nu e nevoit să contribuie suplimentar.
Pe scurt: se economisește pe seama celor care țin economia în mișcare.
💀 O meserie care ucide, dar nu „legal”
Șoferii profesioniști mor des — în accidente, în parcări, în cabine, în timpul curselor.
Mor de infarct, de epuizare, de stres.
Dar pentru lege, dacă nu erau „în fabrică”, nu erau la muncă.
Este absurd.
Pentru că exact acolo, în cabină, între frâne și kilometri, e locul lor de muncă.
Să spui că un șofer care moare în timp ce transportă marfă „nu era la lucru” e o bătaie de joc.
E ca și cum ai spune că un pompier nu era la muncă pentru că a murit în drum spre incendiu.
🇪🇸 Spania: speranță sau doar o altă promisiune?
În Spania, sindicatele așteaptă ca până în 2026 să se decidă dacă profesia de șofer profesionist va fi recunoscută drept una penoasă, cu drept la pensionare anticipată.
Se vorbește de „comisii tehnice”, „analize sectoriale” și „perioade de evaluare”.
Dar șoferii nu mai au timp să aștepte.
Ei trăiesc și mor pe drum, nu în birouri.
Și în timp ce Bruxellesul vorbește despre digitalizare și sustenabilitate, realitatea e că un om care moare la volan în timpul cursei moare... invizibil pentru lege.
⚙️ Concluzie: nedreptatea legalizată
O meserie care are una dintre cele mai mari mortalități din Europa nu e tratată cu demnitatea pe care o merită.
Șoferii nu cer privilegii. Cer recunoaștere.
Că dacă mor în timp ce muncesc, măcar să fie considerați că au murit... la muncă.
Să nu rămână familiile lor cu o asigurare „vai mama ei”, ci cu respectul și drepturile pe care le oferă legea celor care au servit societatea.
Europa vorbește despre democrație, dar nu o aplică pentru cei care muncesc cu adevărat.
Iar când un șofer moare pe drum, e datoria statului să nu întoarcă privirea,
ci să spună clar: da, a murit la locul de muncă.
Comentarii
Trimiteți un comentariu