--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Când legea e pentru popor, iar privilegiul pentru stăpâni
Ne tot vorbesc de legi, de ordine, de obligații. Că trebuie să ne prezentăm la exerciții de mobilizare, că e datoria noastră, că statul are nevoie de noi. Dar stai puțin — unde e statul când noi avem nevoie de el?
Că parcă tot cetățeanul e dator, dar niciodată protejat.
Ni se spune că armata obligatorie nu mai există. Adevărat, dar legea încă te poate chema — că ești „rezervist”, că ai fost cândva militar, sau doar pentru că așa scrie într-un articol de lege făcut cu zeci de ani în urmă, pe vremea când România trăia din frică, nu din demnitate.
Dacă refuzi, riști amendă.
Dacă mergi, o faci pe banii tăi.
Iar dacă întrebi „de ce eu?”, ți se răspunde „pentru că e legea”.
---
⚖️ Legea care se aplică doar în jos
Legea asta, așa cum e făcută, nu se aplică tuturor.
Că n-o să vezi parlamentar în cizme, nici judecător în tranșee.
Unii ies la pensie la 38–40 de ani, cu pensii speciale cât salariul a zece oameni la un loc.
Și sunt sănătoși, în putere, cu vile, cu mașini, cu protecții.
Dar tot ție îți bate statul la ușă cu hârtia: „Te chemăm la exercițiu”.
Adică tu, care n-ai mai avut nicio legătură cu armata de 20 de ani, ești din nou „bun pentru țară”.
În schimb, ăla care a trăit din țară, din funcții, din legi făcute pentru el, e „special” — adică exceptat.
Asta nu e apărare națională.
Asta e bătaie de joc legalizată.
---
🧠 Legal, dar moral?
E legal să chemi oameni la exerciții.
E legal să dai pensii speciale.
E legal să te pensionezi la 40 de ani și să trăiești pe spatele celor care încă muncesc.
Dar moral e?
E moral să pui omul simplu să apere un sistem care îl ignoră?
E moral să vorbești de „onoare militară” într-o țară în care mulți nu mai au ce pune pe masă, dar câțiva au câte cinci pensii?
E moral ca legea să ceară sacrificiu doar celor care n-au primit niciodată nimic?
---
🧱 Dublul standard care distruge încrederea
Statul român are două fețe.
Una se arată când are nevoie de tine: „Ești român, fii patriot, apără-ți țara.”
Cealaltă, când tu ai nevoie de el: „Nu se poate, n-avem fonduri, n-ai prioritate.”
Și atunci te întrebi: pe cine apărăm, de fapt?
Țara sau privilegiile celor care o conduc?
Că dacă patriotismul înseamnă să mori pentru niște oameni care se pensionează la 39 de ani și se ascund sub lege, atunci n-avem de-a face cu patriotism, ci cu prostie ridicată la rang de virtute.
---
🔚 Concluzie
România nu duce lipsă de legi.
Duce lipsă de moralitate.
Și până când legea va fi una pentru toți — nu doar pentru cei mici — orice chemare „legală” va suna imoral.
Adevărata datorie a unui om nu e să apere un sistem strâmb, ci să-l îndrepte.
Altfel, totul rămâne o mobilizare fără cauză — și o țară care cere loialitate, dar oferă dispreț.
Comentarii
Trimiteți un comentariu