Într-o comună din România , la Drăgușeni , o autospecială a pompierilor voluntari , aflată în misiune pentru stingerea unui incendiu, a fost oprită în trafic de poliție. Mașina era achiziționată din Germania , dotată cu semnale acustice și luminoase și, potrivit celor implicați, avea aprobările necesare pentru a le folosi. Se îndrepta spre un incendiu. Undeva ardea ceva. Undeva, cineva aștepta ajutor. Dar, înainte de flăcări, înainte de fum, înainte de urgență, a intervenit rigoarea. Controlul. Procedura. Verificarea. Pentru că, nu-i așa, în România prioritatea absolută nu este întotdeauna viața, ci formularul corect completat. --- Litera legii versus mirosul de fum Oficial, polițistul și-a făcut datoria. A aplicat legea. A verificat documente. A urmat procedura. Nimic de reproșat, la prima vedere. Și totuși, undeva între sirenă și ștampilă, între flacără și proces-verbal, s-a pierdut ceva esențial: discernământul. În orice sistem matur, există un principiu simplu: urgența se pr...
„Bărbatul de o oră” – soluția baltică la lipsa de meseriași
Într-o lume în care aplicațiile îți aduc mâncare, taxi, masaj și chiar oameni care îți plimbă câinele, Letonia a venit cu o idee simplă și sinceră: dacă nu mai sunt destui bărbați care să repare, să care, să bată un cui sau să schimbe o priză… îi „închiriem” pe oră.
Nu, nu e film, nu e glumă de TikTok. E doar realitatea practică a unei societăți care a constatat că populația a scăzut, mulți bărbați au plecat la muncă prin alte țări, iar în viața de zi cu zi rămân lucruri concrete de făcut: mobilă de montat, becuri de schimbat, uși care scârțâie și robineți care picură ca un metronom stricat.
Așa a apărut conceptul de „bărbat de o oră” — un fel de combinație între handyman, vecin priceput și prietenul ăla care „se descurcă la toate”. Îl chemi, îți rezolvă problema, își ia banii și pleacă. Fără dramă, fără filozofie.
Ce e interesant nu e serviciul în sine — că oameni pricepuți există peste tot — ci normalitatea cu care a fost acceptat. Nimeni nu a făcut ședințe istorice, nimeni nu a scris tratate despre identitatea șurubelniței. Pur și simplu: există lipsă de oameni, există nevoie, se găsește o soluție practică.
Și mai e un detaliu simpatic: nu s-a intrat imediat în panică existențială, nu s-a spus că „gata, s-a terminat națiunea”. Realitatea a fost tratată ca realitate. Populația fluctuează, oamenii pleacă, alții vin, lucrurile se mai reglează în timp.
Până la urmă, viața merge înainte. Dacă există femei, există familii, există copii, există viitor. Omenirea n-a dispărut nici după războaie, nici după foamete — nu o să dispară nici din lipsă temporară de meseriași care știu să monteze o chiuvetă.
Și totuși, privind toată situația cu un zâmbet în colțul gurii, rămâne întrebarea inevitabilă:
**Unde sunt bărbații din țara asta?**
Comentarii
Trimiteți un comentariu