Postări

Se afișează postări din noiembrie 5, 2026

PREȚUL CREDINȚEI

       Când până și moartea ajunge să fie condiționată de bani, iar cei care propovăduiesc credința uită tocmai învățăturile pe care ar trebui să le apere Există momente în care te întrebi dacă mai vorbim despre credință sau despre o afacere construită în jurul ei. În România, au apărut în repetate rânduri relatări despre familii care nu au putut să-și înmormânteze apropiații în condiții normale din cauza unor neînțelegeri financiare cu reprezentanții bisericii. Nu vorbim despre concesionarea unui loc de veci într-un cimitir municipal dintr-un mare oraș, unde există administrație, contracte și cheltuieli. Vorbim inclusiv despre sate românești, unde cimitirele sunt adesea administrate de comunitate sau de primărie, iar locurile de veci nu reprezintă neapărat o afacere comercială. Și totuși, au existat situații în care familii îndoliate au ajuns să negocieze cu reprezentanții bisericii pentru a-și putea conduce mortul pe ultimul drum. Unul dintre cazurile relatate de p...