Cristian Chivu și presa română: când „nu e pregătit” devine campion în Italia În România există o specie aparte de specialist: analistul care știe sigur că omul va eșua înainte să înceapă. Cristian Chivu a preluat o echipă uriașă, într-un campionat unde greșelile nu sunt tolerate, unde fiecare etapă este judecată la microscop, iar fiecare pas greșit poate însemna finalul carierei. Și ce a făcut presa sportivă de acasă? Exact ce știe mai bine. Nu să analizeze. Nu să aștepte. Nu să observe procesul. Ci să întrebe obsesiv, aproape cu speranță în glas: „Cât mai rezistă?” „Cine îl înlocuiește?” „Va fi schimbat după următorul meci?” De parcă un antrenor român la nivel înalt nu era o mândrie, ci o problemă care trebuia rezolvată urgent. Iar acum? Acum Cristian Chivu este campion în Italia cu Inter, devenind primul antrenor român care câștigă un titlu într-un campionat din top 5 european. Inter a cucerit matematic Serie A cu mai multe etape înainte de final, iar Chivu a reușit performanța...
Justiția ar trebui să fie egală pentru toți, dar în România vedem cum aceeași faptă – moartea unor oameni nevinovați pe șosea – este tratată complet diferit, în funcție de „cine” se află pe banca acuzaților. Două cazuri celebre, la distanță de câțiva ani, arată exact această discrepanță: accidentul provocat de Șerban Huidu și cel provocat de Adriana Iuliana Ghervase.
---
1. Cazul Șerban Huidu – 3 oameni morți, 2 ani și 6 luni cu suspendare
În 2011, Huidu a intrat pe contrasens pe DN1 și a lovit frontal o altă mașină. Trei oameni au murit.
Instanța a decis încadrarea la ucidere din culpă, considerând că a fost doar o greșeală, o lipsă de atenție, nu o intenție.
Rezultatul: 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare – adică nicio zi de detenție efectivă.
---
2. Cazul Adriana Iuliana Ghervase – 4 oameni morți, 24 de ani de închisoare
În 2022, Ghervase, beată la volan, a produs un accident în care au murit 4 persoane.
Instanța a încadrat fapta la omor calificat cu intenție indirectă – adică știa că urcând băută la volan acceptă posibilitatea să provoace moartea altora.
Rezultatul: 24 de ani de închisoare cu executare.
---
3. Diferența de tehnică juridică
Huidu: ucidere din culpă = maxim câțiva ani, aproape mereu cu suspendare.
Ghervase: omor calificat (intenție indirectă) = pedepse foarte mari, executate.
Ambele dosare aveau un element comun: acceptarea riscului.
Huidu a depășit pe linie continuă, conștient că nu are vizibilitate și că un impact frontal e aproape inevitabil dacă vine cineva din față.
Ghervase a urcat beată la volan, conștientă că alcoolul reduce drastic capacitatea de a conduce și că poate provoca un accident mortal.
---
4. De ce nu ar trebui să existe scuze pentru niciunul dintre cazuri
„Nu și-a dat seama” (scuza lui Huidu) nu stă în picioare. Orice șofer știe de ce există linia continuă: pentru că e periculos, pentru că nu ai vizibilitate. Să spui că nu a prevăzut riscul e o insultă la adresa inteligenței oricărui om cu permis de conducere.
„Era băută, nu mai percepea realitatea” (posibilă scuză pentru Ghervase) nu e o justificare. Momentul deciziei a fost când a urcat beată la volan, știind că alcoolul îi afectează gândirea. Din acel moment, acceptase indirect riscul.
Amândoi erau conștienți că ceea ce fac poate duce la tragedie. Amândoi au acceptat să meargă mai departe.
---
5. Concluzie: Justiție pentru unii, exemplu pentru alții
Dacă aplicăm aceeași logică, Huidu ar fi trebuit condamnat pentru intenție indirectă, exact ca Ghervase. Dar el a primit o pedeapsă simbolică, cu suspendare, în timp ce ea a fost condamnată exemplar.
Acesta este dublul standard al justiției românești: aceeași faptă, tratată complet diferit, în funcție de notorietatea și influența inculpatului.
O societate sănătoasă are nevoie de reguli clare și aplicate egal. Altfel, justiția nu mai este justiție, ci spectacol arbitrar.
Comentarii
Trimiteți un comentariu