--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
România nu mai are nevoie de victorii. La noi, un egal cu Cipru e deja „rezultat istoric”. De ce să câștigi, când poți să fii „neînvins”? Până la urmă, victoria e trecătoare, dar egalul rămâne în suflet.
Frații noștri din Moldova nu s-au lăsat mai prejos. Au jucat cu Norvegia și au pierdut doar cu 11 la 1. Un scor cinstit, dar nedrept. Pentru că, să fim realiști: dacă mai puneau un „1” în coada lui 1, ar fi fost 11-11. Și gata, aveau și ei egalul istoric, la fel ca România. A lipsit doar o cifră.
Nu e vina picăturii, e vina fundației
Unii spun că un asemenea rezultat e doar un accident, o picătură care a căzut prost pe acoperiș. Dar o casă nu se prăbușește de la o picătură. Se prăbușește când fundația e slabă.
Așa și la fotbalul nostru: fundația e pepiniera de copii și juniori. Iar aici avem problema reală. Cei care ajung acum la națională n-au rădăcina care trebuie. Crescuți într-un sistem unde impresarul contează mai mult decât antrenorul și unde e mai important să apari la televizor decât să faci pregătire serioasă, jucătorii noștri intră pe teren cu handicap.
Biciul care nu mai pocnește
Și totuși, soluția miraculoasă a fost găsită: dacă nu avem jucători mari, aducem un antrenor mare. Cel mai titrat, ca să ne facă să credem că se poate face bici din nimic. Dar știm cu toții: e greu să faci din căcat bici și, mai ales, să și pocnească.
Concluzie amar-ironică
România și Moldova nu se bat pentru supremația fotbalului european, ci pentru titlul de „specialiste la rezultate morale”. Una excelează la egaluri, cealaltă la scoruri astronomice. Împreună, sunt dovada vie că fotbalul din regiune are rădăcini putrede și fundații șubrede.
Și poate că tocmai de aceea ne entuziasmăm la un 2-2cu Cipru sau visăm la un 11-11 imaginar cu Norvegia: pentru că victoria adevărată a rămas un mit, iar miturile
prind bine la popor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu