Lecția de economie pe care o înveți la pompă Dacă te uiți la prețul carburantului din ultimii ani, observi un fenomen curios: prețurile urcă imediat când apare o criză, dar când criza trece, ele rămân aproape la fel. După începutul Russian invasion of Ukraine, prețurile la carburanți au sărit brusc. Explicația oficială a fost simplă: energie scumpă, piață tensionată, logistică mai dificilă. Problema este că multe dintre aceste costuri au scăzut ulterior. La pompă însă, scăderea este mult mai timidă. Economiștii au chiar un termen pentru fenomenul acesta: „ rocket and feather ” – prețurile urcă ca o rachetă și coboară ca o pană. Companii mari precum Repsol au ajuns să domine piața energetică din S pania, iar într-o piață dominată de câțiva jucători mari, reacțiile de preț sunt deseori sincronizate. Asta creează o situație paradoxală: apare o criză → prețul urcă imediat costurile scad → prețul rămâne ridicat se găsește o nouă justificare: taxe, logistică, tranziție verde, combustib...
România nu mai are nevoie de victorii. La noi, un egal cu Cipru e deja „rezultat istoric”. De ce să câștigi, când poți să fii „neînvins”? Până la urmă, victoria e trecătoare, dar egalul rămâne în suflet.
Frații noștri din Moldova nu s-au lăsat mai prejos. Au jucat cu Norvegia și au pierdut doar cu 11 la 1. Un scor cinstit, dar nedrept. Pentru că, să fim realiști: dacă mai puneau un „1” în coada lui 1, ar fi fost 11-11. Și gata, aveau și ei egalul istoric, la fel ca România. A lipsit doar o cifră.
Nu e vina picăturii, e vina fundației
Unii spun că un asemenea rezultat e doar un accident, o picătură care a căzut prost pe acoperiș. Dar o casă nu se prăbușește de la o picătură. Se prăbușește când fundația e slabă.
Așa și la fotbalul nostru: fundația e pepiniera de copii și juniori. Iar aici avem problema reală. Cei care ajung acum la națională n-au rădăcina care trebuie. Crescuți într-un sistem unde impresarul contează mai mult decât antrenorul și unde e mai important să apari la televizor decât să faci pregătire serioasă, jucătorii noștri intră pe teren cu handicap.
Biciul care nu mai pocnește
Și totuși, soluția miraculoasă a fost găsită: dacă nu avem jucători mari, aducem un antrenor mare. Cel mai titrat, ca să ne facă să credem că se poate face bici din nimic. Dar știm cu toții: e greu să faci din căcat bici și, mai ales, să și pocnească.
Concluzie amar-ironică
România și Moldova nu se bat pentru supremația fotbalului european, ci pentru titlul de „specialiste la rezultate morale”. Una excelează la egaluri, cealaltă la scoruri astronomice. Împreună, sunt dovada vie că fotbalul din regiune are rădăcini putrede și fundații șubrede.
Și poate că tocmai de aceea ne entuziasmăm la un 2-2cu Cipru sau visăm la un 11-11 imaginar cu Norvegia: pentru că victoria adevărată a rămas un mit, iar miturile
prind bine la popor.
Comentarii
Trimiteți un comentariu