--- Lepre de București Cum un caz medical izolat a devenit încă o perdea de fum într-o țară obosită de propriile crize --- 1. Lead — Cazul de la Cluj și isteria importată în București În ultimele zile, România a fost lovită de o „știre-bombă”: lepra la Cluj. Un caz izolat, tratabil, confirmat la o femeie care lucra într-un salon SPA. Medical vorbind, nimic spectaculos. Dar politic și mediatic, parcă a pornit Apocalipsa: declarații peste declarații, comunicate urgente, miniștri și purtători de cuvânt ieșind la rampă ca și cum ar fi izbucnit o epidemie în centrul orașului. Și nu doar atât — cazul a fost folosit drept muniție într-un climat deja încărcat: proteste, tensiuni pe justiție, scandaluri nerezolvate, demisii fără efect și, în curând, creșteri masive de taxe. În tot acest zgomot, lepra devine doar un titlu util. Restul se joacă în culise. --- 2. Ce este lepra — și ce NU este Lepra, sau boala Hansen , este o infecție bacteriană rară și lentă, care se transmite greu. Nu sare...
Istoria are o memorie scurtă, dar un tipar clar:
oricine vrea să-și țină resursele acasă devine, peste noapte, inamicul lumii libere.
🇮🇷 Mohammad Mossadegh – primul care a spus „nu”
Prin anii ’50, Iranul era o colonie economică elegant ambalată. Petrolul curgea, dar 84% din profit mergea la englezi, prin Anglo-Iranian Oil Company – adică viitorul British Petroleum.
A venit un om, Mohammad Mossadegh, primul prim-ministru ales democratic al Iranului, care a spus simplu:
> „Petrolul iranian trebuie să fie al Iranului.”
A naționalizat industria petrolieră și, în câteva luni, britanicii și americanii s-au unit ca să-l dea jos.
L-au făcut „periculos”, „instabil”, „amenințare comunistă”.
În 1953, CIA și MI6 au orchestrat lovitura de stat „Ajax”, care l-a răsturnat.
Așa a fost înlocuită democrația cu o dictatură convenabilă.
De ce? Pentru că îndrăznise să creadă că independența e un drept, nu o crimă.
---
🇷🇴 Ceaușescu – omul care voia să nu mai ceară voie nimănui
Trei decenii mai târziu, România făcea un pas asemănător.
Ceaușescu – da, dictatorul, dar și un lider cu o obsesie clară: să nu depindă de nimeni.
A vrut să-și plătească datoriile, să dezvolte industrie, agricultură, armament propriu.
România producea tot: de la tractoare la avioane, de la energie la hrană.
Era o țară cu resurse, dar fără datorii.
Și exact asta era problema.
Cine nu are datorii, nu poate fi controlat.
Cine nu are nevoie de împrumuturi, nu acceptă ordine.
Și atunci a început etichetarea: „dictator nebun”, „comunist periculos”, „amenințare pentru Vest”.
După 1989, s-a schimbat placa – și din nou, în numele democrației, s-au vândut fabrici, pământuri, păduri, gaz și electricitate.
Am redevenit, elegant spus, o piață de desfacere.
---
🌍 Resursele – motivul real al tuturor moralităților de import
De fiecare dată când o țară încearcă să-și controleze bogățiile, apare brusc un motiv „moral” pentru a fi sancționată.
Când e petrol, devine „luptă pentru democrație”.
Când e gaz, e „luptă împotriva dictaturii”.
Când e aur sau grâu, se vorbește despre „drepturile omului”.
Dar în spatele tuturor cuvintelor mari e un adevăr mic și rece:
> Marile puteri nu vor libertatea ta. Vor resursele tale.
Și dacă spui că vrei să le păstrezi pentru tine, ești imediat catalogat:
„comunist”, „putinist”, „extremist”.
Așa se distruge reputația unui stat înainte de a-i distruge economia.
---
🕰️ Astăzi, aceeași piesă, alți actori
În loc de Mossadegh sau Ceaușescu, azi avem alți lideri care încearcă, timid, să spună că pământul și energia ar trebui să rămână în mâinile poporului.
Sunt atacați, izolați, ridiculizați.
Și publicul, obosit și manipulat, aplaudă fără să știe că și-a pierdut propriul viitor.
Pentru că adevărata crimă, în lumea de azi, nu e corupția, nici războiul, nici minciuna.
E independența.
Comentarii
Trimiteți un comentariu