Lecția de economie pe care o înveți la pompă Dacă te uiți la prețul carburantului din ultimii ani, observi un fenomen curios: prețurile urcă imediat când apare o criză, dar când criza trece, ele rămân aproape la fel. După începutul Russian invasion of Ukraine, prețurile la carburanți au sărit brusc. Explicația oficială a fost simplă: energie scumpă, piață tensionată, logistică mai dificilă. Problema este că multe dintre aceste costuri au scăzut ulterior. La pompă însă, scăderea este mult mai timidă. Economiștii au chiar un termen pentru fenomenul acesta: „ rocket and feather ” – prețurile urcă ca o rachetă și coboară ca o pană. Companii mari precum Repsol au ajuns să domine piața energetică din S pania, iar într-o piață dominată de câțiva jucători mari, reacțiile de preț sunt deseori sincronizate. Asta creează o situație paradoxală: apare o criză → prețul urcă imediat costurile scad → prețul rămâne ridicat se găsește o nouă justificare: taxe, logistică, tranziție verde, combustib...
Democrație cu lanțul scurt: cum se anulează votul, se taie candidații și se vinde „statul de drept” la ofertă
---
Călin Georgescu a spus-o direct: aceste alegeri nu sunt legitime. Și, oricât ar încerca unii să dea cu pudră constituțională peste situație, realitatea rămâne la fel de urâtă: s-a anulat un scrutin prezidențial fără condamnări definitive, fără vinovați stabiliți, fără să existe vreo decizie finală care să justifice amputarea voinței populare.
Dar surpriză — exact cine a deranjat sistemul a fost primul scos pe margine. Dreptul de a vota i s-a oferit, că doar nu vrem să stricăm decorul democratic. Dar dreptul de a fi ales? Suspendat. Motivare finală? N-avem. Vinovăție probată? Nu există. Doar suspiciune, servită cu solemnitate și îmbrăcată în jargon instituțional.
Este ca și cum ai fi declarat pericol public, dar te lasă să cumperi pâine de la colț.
E ridicol. Dar ridicolul, în România, nu mai e anomalie — e protocol.
---
Anularea alegerilor fără condamnări
Democrația reală se bazează pe verdict, nu pe zvon. În România, însă, suspectul devine vinovat administrativ, iar poporul, deși considerat suficient de matur să voteze, e prea „vulnerabil” ca să i se respecte rezultatul.
Un joc cinic:
– omul poate vota, deci este cetățean valid
– omul nu poate fi ales, deci este pericol pentru țară
E ca și cum legea ar fi scrisă pe tabla profesorului, iar ștergerea ei depinde doar de buretele celui aflat la putere.
---
Influence externă, propaganda, boții — scuza perfectă
Se invocă „influențe externe”. Ba Rusia, ba Facebook, ba algoritmul cosmic care hipnotizează românul.
E comod, nu?
Doar că realitatea nu poate fi ștearsă cu un raport secret: oamenii au votat împotriva partidelor care au transformat România într-o colonie a frustrării, un muzeu al corupției și un parc tematic al imposturii administrative.
Nu a influențat nimeni poporul să fie sătul.
Foamea de schimbare nu e opera unui troll.
---
Democrație de vitrină
Dacă asta e democrație, atunci suntem la „second-hand democratic, ușor rupt, dar arată bine la poză”.
În democrație autentică:
nu elimini candidați fără sentință
nu invalidezi votul fără dovadă finală
nu transformi „suspiciunea” în procedură
nu păstrezi aparențele și execuți fondul
Noi avem proces electoral cu hologramă democratică: frumos din față, gol înăuntru.
---
Concluzie editorială
S-a tăiat candidatul, nu pentru că justiția a decis, ci pentru că statul așa a vrut.
S-a păstrat dreptul de vot, pentru că altfel nu mai dă bine la Bruxelles.
S-a invalidat votul poporului, pentru că poporul votează greșit.
Stat de drept?
Nu — stat de drept până la punctul în care puterea se simte amenințată.
---
Concluzie satirică
La noi, democrația funcționează simplu:
ai voie să votezi, ca să se joace sistemul de-a libertatea
n-ai voie să fii ales, ca să nu strici jocul
România: țara unde votul e sfânt, dar voința poporului e facultativă.
Și unde Statul de Drept e ca sarmaua — toată lumea jură că e originală, dar gustul e suspect.
În loc de „alegeri libere și corecte”, am primit „alegeri libere de candidați incomozi și corecte din perspectiva puterii”.
Orice dictator mai rafinat ar aplauda:
„Bravo, România. Nici nu se mai vede că o faceți.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu