Cristian Chivu și presa română: când „nu e pregătit” devine campion în Italia În România există o specie aparte de specialist: analistul care știe sigur că omul va eșua înainte să înceapă. Cristian Chivu a preluat o echipă uriașă, într-un campionat unde greșelile nu sunt tolerate, unde fiecare etapă este judecată la microscop, iar fiecare pas greșit poate însemna finalul carierei. Și ce a făcut presa sportivă de acasă? Exact ce știe mai bine. Nu să analizeze. Nu să aștepte. Nu să observe procesul. Ci să întrebe obsesiv, aproape cu speranță în glas: „Cât mai rezistă?” „Cine îl înlocuiește?” „Va fi schimbat după următorul meci?” De parcă un antrenor român la nivel înalt nu era o mândrie, ci o problemă care trebuia rezolvată urgent. Iar acum? Acum Cristian Chivu este campion în Italia cu Inter, devenind primul antrenor român care câștigă un titlu într-un campionat din top 5 european. Inter a cucerit matematic Serie A cu mai multe etape înainte de final, iar Chivu a reușit performanța...
Democrație cu lanțul scurt: cum se anulează votul, se taie candidații și se vinde „statul de drept” la ofertă
---
Călin Georgescu a spus-o direct: aceste alegeri nu sunt legitime. Și, oricât ar încerca unii să dea cu pudră constituțională peste situație, realitatea rămâne la fel de urâtă: s-a anulat un scrutin prezidențial fără condamnări definitive, fără vinovați stabiliți, fără să existe vreo decizie finală care să justifice amputarea voinței populare.
Dar surpriză — exact cine a deranjat sistemul a fost primul scos pe margine. Dreptul de a vota i s-a oferit, că doar nu vrem să stricăm decorul democratic. Dar dreptul de a fi ales? Suspendat. Motivare finală? N-avem. Vinovăție probată? Nu există. Doar suspiciune, servită cu solemnitate și îmbrăcată în jargon instituțional.
Este ca și cum ai fi declarat pericol public, dar te lasă să cumperi pâine de la colț.
E ridicol. Dar ridicolul, în România, nu mai e anomalie — e protocol.
---
Anularea alegerilor fără condamnări
Democrația reală se bazează pe verdict, nu pe zvon. În România, însă, suspectul devine vinovat administrativ, iar poporul, deși considerat suficient de matur să voteze, e prea „vulnerabil” ca să i se respecte rezultatul.
Un joc cinic:
– omul poate vota, deci este cetățean valid
– omul nu poate fi ales, deci este pericol pentru țară
E ca și cum legea ar fi scrisă pe tabla profesorului, iar ștergerea ei depinde doar de buretele celui aflat la putere.
---
Influence externă, propaganda, boții — scuza perfectă
Se invocă „influențe externe”. Ba Rusia, ba Facebook, ba algoritmul cosmic care hipnotizează românul.
E comod, nu?
Doar că realitatea nu poate fi ștearsă cu un raport secret: oamenii au votat împotriva partidelor care au transformat România într-o colonie a frustrării, un muzeu al corupției și un parc tematic al imposturii administrative.
Nu a influențat nimeni poporul să fie sătul.
Foamea de schimbare nu e opera unui troll.
---
Democrație de vitrină
Dacă asta e democrație, atunci suntem la „second-hand democratic, ușor rupt, dar arată bine la poză”.
În democrație autentică:
nu elimini candidați fără sentință
nu invalidezi votul fără dovadă finală
nu transformi „suspiciunea” în procedură
nu păstrezi aparențele și execuți fondul
Noi avem proces electoral cu hologramă democratică: frumos din față, gol înăuntru.
---
Concluzie editorială
S-a tăiat candidatul, nu pentru că justiția a decis, ci pentru că statul așa a vrut.
S-a păstrat dreptul de vot, pentru că altfel nu mai dă bine la Bruxelles.
S-a invalidat votul poporului, pentru că poporul votează greșit.
Stat de drept?
Nu — stat de drept până la punctul în care puterea se simte amenințată.
---
Concluzie satirică
La noi, democrația funcționează simplu:
ai voie să votezi, ca să se joace sistemul de-a libertatea
n-ai voie să fii ales, ca să nu strici jocul
România: țara unde votul e sfânt, dar voința poporului e facultativă.
Și unde Statul de Drept e ca sarmaua — toată lumea jură că e originală, dar gustul e suspect.
În loc de „alegeri libere și corecte”, am primit „alegeri libere de candidați incomozi și corecte din perspectiva puterii”.
Orice dictator mai rafinat ar aplauda:
„Bravo, România. Nici nu se mai vede că o faceți.”
Comentarii
Trimiteți un comentariu