Pericolul pentru copii

 Pericolul pentru copii: Dan Puric sau pipi pe scenă?

Avem, zilele acestea, două imagini care merită puse una lângă alta.

Într-o parte îl avem pe Dan Puric, invitat la aniversarea unui colegiu național din Bacău să vorbească despre „Școala ca salvare a spiritului național”. Pentru această crimă culturală — sau cel puțin așa pare după reacția unora — s-a lansat o petiție prin care se cerea retragerea invitației. Nu doar lui Puric, ci și unei conferințe de teologie și unui concert psaltic.

Argumentul? Tinerii trebuie protejați de discursuri considerate nepotrivite, extremiste, discriminatorii sau prea apropiate de valorile naționale și religioase.

Primăria s-a implicat. Finanțarea a fost retrasă. Conferința lui Dan Puric nu a mai avut loc.

Bun.

Acum să schimbăm decorul.

Arenele Romane. Concert. Public. Trapperul Ian urcă pe scenă și, în timpul spectacolului, urinează în fața oamenilor. Imaginile ajung pe internet, Poliția se sesizează din oficiu, iar artistul ajunge să fie reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru o faptă susceptibilă de a constitui ultraj contra bunelor moravuri.

Și atunci apare întrebarea pe care poate ar trebui să o punem fără prea multe floricele:

Care era, până la urmă, pericolul mai mare pentru tineri: Dan Puric sau pipi pe scenă?

Pentru că aici nu mai discutăm despre gusturi politice.

Nu trebuie să-l placi pe Dan Puric. Poți să nu fii de acord cu el. Poți să consideri discursul lui prea naționalist, prea religios sau pur și simplu plictisitor. Are cine să-l contrazică și, într-o societate normală, exact asta ar trebui să se întâmple: îl lași să vorbească și îl contrazici cu argumente.

Dar să ajungem să considerăm o conferință despre școală, valori și identitate națională un asemenea pericol încât să fie nevoie de presiuni asupra autorităților pentru anularea ei, în timp ce vulgaritatea afișată public devine parte din spectacolul unor artiști?

Aici începe să miroasă a ceva.

Și nu, nu mă refer la scena de la Arenele Romane.

Problema nu este că un ONG critică un om. Are tot dreptul să-l critice. Problema este atunci când critica se transformă în presiune pentru eliminarea unei voci dintr-un spațiu public, în timp ce societatea devine din ce în ce mai tolerantă cu manifestări care, până nu demult, ar fi fost considerate pur și simplu rușinoase.

Un om poate fi contestat pentru ceea ce spune.

Dar dacă vrem să protejăm copiii și tinerii de „modele toxice”, ar trebui să fim puțin mai atenți și la ceea ce facem din vulgaritate, obscenitate și lipsă de respect un spectacol.

Altfel ajungem într-o situație absurdă:

Dan Puric — pericol pentru tineri.

Un om care urinează pe scenă — artist controversat.

Și atunci întrebarea rămâne:

Ce anume vrem, de fapt, să protejăm? Mințile copiilor sau anumite ideologii de concurență?

Pentru că dacă protejarea tinerilor înseamnă să le ascundem un om care vorbește despre credință, familie, tradiție și identitate, dar să-i lăsăm să consume fără prea multe obiecții spectacolul vulgarității, atunci poate că problema nu mai este ceea ce văd copiii.

Poate că problema este cine stabilește ce au voie să vadă.

Și, mai ales, cine stabilește ce au voie să audă.