Nu-i Banc, îi Site-ul

     Există momente în politică în care începi să te întrebi dacă problema nu mai este cine conduce România, ci cât de mult se încearcă evitarea momentului în care românii ar trebui să spună din nou ce vor. În Spania, guvernul lui Pedro Sánchez a ajuns în situația în care a decis convocarea alegerilor anticipate pentru 29 noiembrie 2026. Motivul este unul cât se poate de politic: un guvern care nu mai reușește să-și asigure sprijinul parlamentar pentru proiectele importante ajunge din nou în fața alegătorilor. În România, povestea arată diferit. După criza politică începută în primăvara acestui an, după guverne și formule care nu au reușit să obțină majoritatea necesară, președintele Nicușor Dan a făcut pe 6 octombrie a patra nominalizare pentru funcția de premier, Luca Niculescu. Alegerile anticipate sunt posibile în condițiile prevăzute de Constituție, dar președintele le-a tratat în continuare drept o soluție de ultimă instanță. Și aici apare întrebarea simplă: De ce s...

 Cât costă, de fapt, un loc în avion? Wizz Air și cei 40 de pasageri rămași la sol Există momente în care o companie aeriană poate explica o problemă printr-o eroare operațională, o schimbare de aeronavă sau o situație neprevăzută. Dar există și situații în care explicația este atât de simplă încât naște și mai multe întrebări. Exact într-o astfel de situație s-au trezit, pe 2 octombrie, aproximativ 40 de pasageri ai unui zbor Wizz Air Malta de la Zaragoza către Roma. Și întrebarea este una cât se poate de simplă: Cum ajungi să vinzi aproximativ 220 de bilete pentru un zbor și apoi să trimiți la aeroport o aeronavă care nu poate transporta decât aproximativ 180 de oameni? Avion mai mic, 40 de oameni în plus Zborul Wizz Air Malta Zaragoza–Roma trebuia să plece în dimineața zilei de 2 octombrie. Potrivit relatărilor presei locale și mărturiilor pasagerilor, compania a operat cursa cu o aeronavă mai mică decât cea prevăzută inițial. Rezultatul? Aproximativ 40 de oameni au rămas la sol...

  Datorită apelului la 112, stare de urgență! Când cetățeanul repară ce administrația a lăsat să se strice Uneori, administrația publică pare să aibă o problemă nu cu lucrurile stricate, ci cu oamenii care încearcă să le repare. Două povești, una din România și una din Spania, ridică aceeași întrebare: ce se întâmplă atunci când un cetățean vede o problemă în spațiul public și decide să o rezolve singur? Prima poveste vine din comuna Livezile, județul Mehedinți . A doua, din Mataró, provincia Barcelona . Și, deși situațiile nu sunt identice, asemănarea este greu de ignorat. Livezile, Mehedinți: patru bănci și un apel la 112 În comuna Livezile, niște bănci aflate în fața primăriei ajunseseră într-o stare atât de proastă încât reprezentau un risc pentru copiii care le foloseau în timp ce așteptau microbuzul școlar. Potrivit relatării publice despre caz, doi localnici au decis să le repare. Un consilier local a cumpărat din banii proprii lemnul, cuiele și vopseaua, iar un meșt...

  Misterul din Ceuta Cine a deschis poarta, cine plătește factura și ce se întâmplă după ce intri ilegal în Spania? Ce s-a întâmplat în Ceuta la sfârșitul lunii iulie 2026 nu mai poate fi pus în categoria unei simple „crize migratorii”. În noaptea de 30 spre 31 iulie, zeci de mii de persoane au trecut din Maroc în Ceuta. Ministerul de Interne a vorbit inițial despre aproximativ 50.000 de intrări într-o singură noapte , iar ulterior cifra oficială comunicată pentru ultimele zile ale lunii iulie a ajuns la aproximativ 72.000 de intrări neregulate . O asemenea cifră este greu de imaginat. Nu vorbim despre câteva sute de oameni care au reușit să treacă frontiera. Nu vorbim nici măcar despre câteva mii. Vorbim despre o avalanșă umană de proporții pe care Ceuta, un teritoriu spaniol de dimensiuni reduse, pur și simplu nu avea cum să o gestioneze singură. Și aici începe misterul. Cine a lăsat poarta deschisă? Primul lucru care trebuie spus este că nu există, în acest moment, o do...

Nayib Bukele  și întrebarea pe care Occidentul nu prea știe cum să o pună Nayib Bukele este unul dintre acei politicieni care împart lumea în două. Pentru unii este salvatorul El Salvadorului. Pentru alții este un dictator în devenire. Și, ca de obicei, adevărul pare să fie ceva mai incomod decât ambele etichete. Pentru că înainte să-l judecăm pe Bukele după ceea ce spun organizațiile internaționale despre el, ar trebui să ne uităm și la ceea ce s-a întâmplat efectiv în țara pe care o conduce. El Salvador a fost, ani la rând, una dintre cele mai violente țări din lume. Bandele controlau cartiere întregi, iar oamenii obișnuiți trăiau cu frica de crimă, extorcare și violență. În 2015, rata omorurilor ajunsese la aproximativ 107 la 100.000 de locuitori. În 2024, FMI calcula o rată de aproximativ 1,9 la 100.000. Asta nu este o diferență de statistică. Este o transformare a societății. FMI însuși vorbește despre o transformare „dramatică” a securității și spune că El Salvador a...

 Poate că Europa nu se prăbușește. Poate că fierbe. Poate că ar trebui să ne uităm puțin mai atent la ceea ce se întâmplă în Europa. Nu la un singur protest. Nu la o singură alegere. Nu la un singur guvern care cade sau la un partid care urcă în sondaje. Ci la toate acestea împreună. Pentru că, puse una lângă alta, încep să semene cu ceva. De la fotbal la politică Am pornit zilele acestea de la fotbalul românesc. Și poate părea ciudat să ajungi de la rezultatele unei echipe naționale la politica europeană. Numai că problema este mai profundă decât fotbalul. Când o societate începe să aibă senzația că lucrurile nu mai funcționează, primul lucru care dispare este încrederea. În antrenori. În conducători. În instituții. În politicieni. În presă. În sistem. Iar atunci omul începe să se întrebe: „Dacă voi spuneți că totul este în regulă, de ce eu văd că nu este?” Aceeași întrebare o vedem acum în mai multe colțuri ale Europei. În Franța, elevii protestează pentru profesori, pentru condi...

               Cine ne mai poate învăța fotbal,  dacă nici măcar Hagi nu reușește? România nu mai pare să aibă o problemă doar cu fotbalul. Are o problemă cu sistemul care ar trebui să producă fotbal. Iar dacă nici Gică Hagi nu mai reușește să scoată ceva din el, atunci întrebarea devine inevitabilă: cine ne mai poate învăța? 1-2 cu Suedia. 2-4 cu Bosnia. 0-6 cu Polonia. Trei meciuri oficiale, trei înfrângeri și 12 goluri primite. Gică Hagi a ajuns astfel primul selecționer din istoria naționalei României care pierde primele trei partide oficiale ale unui mandat. Și, înainte să spunem că Hagi nu este antrenor bun, că a greșit echipa, că a schimbat prea mulți jucători sau că a făcut nu știu ce experiment tactic, poate ar trebui să ne punem o întrebare ceva mai incomodă: Dar dacă problema nu mai este Hagi? Hagi poate fi criticat. Dar nu poate fi făcut vinovat pentru tot. Să fie clar: Hagi poate fi criticat. A făcut alegeri tactice discutabile. ...

  La câtă democrație mai avem dreptul în România? În Spania, Pedro Sánchez tocmai a făcut ceva ce, în România, pare să fi devenit aproape de neconceput. Și-a asumat riscul. După problemele din Parlament, Sánchez a anunțat alegeri generale anticipate pentru 29 noiembrie. Nu știe dacă le va câștiga. Poate foarte bine să iasă din ele mult mai prost decât a intrat. Dar a spus, în esență: acum este momentul ca spaniolii să decidă ce viitor vor. Poate pierde. Poate câștiga. Poate rămâne fără majoritate. Este riscul lui. Și, în cele din urmă, este decizia alegătorilor spanioli. România, însă, are o problemă La noi, când se vorbește despre alegeri anticipate, explicația este aproape întotdeauna una economică. Nu ne permitem. Piețele nu ne-ar privi bine. Investitorii nu vor. Cei care finanțează statul nu vor instabilitate. Chiar președintele României a spus că investitorii care finanțează statul transmit că nu doresc alegeri anticipate. Perfect. Să presupunem că argumentul...

 Pericolul pentru copii: Dan Puric sau pipi pe scenă? Avem, zilele acestea, două imagini care merită puse una lângă alta. Într-o parte îl avem pe Dan Puric, invitat la aniversarea unui colegiu național din Bacău să vorbească despre „Școala ca salvare a spiritului național”. Pentru această crimă culturală — sau cel puțin așa pare după reacția unora — s-a lansat o petiție prin care se cerea retragerea invitației. Nu doar lui Puric, ci și unei conferințe de teologie și unui concert psaltic. Argumentul? Tinerii trebuie protejați de discursuri considerate nepotrivite, extremiste, discriminatorii sau prea apropiate de valorile naționale și religioase. Primăria s-a implicat. Finanțarea a fost retrasă. Conferința lui Dan Puric nu a mai avut loc. Bun. Acum să schimbăm decorul. Arenele Romane. Concert. Public. Trapperul Ian urcă pe scenă și, în timpul spectacolului, urinează în fața oamenilor. Imaginile ajung pe internet, Poliția se sesizează din oficiu, iar artistul ajunge să fie reținut pe...

Au trecut multe articole, multe ore petrecute în fața tastaturii și multe speranțe că un dialog sincer mai poate schimba ceva. Astăzi am ajuns la concluzia că este timpul să fac un pas înapoi. Am început acest blog din pasiune. La început scriam bancuri și lucruri ușoare. Mai târziu am început să scriu despre politică, despre societate și despre tot ceea ce mi se părea că nu funcționează. Am făcut-o fără pretenția că dețin adevărul absolut, ci cu speranța că opiniile diferite pot naște discuții inteligente. Din păcate, am descoperit că, de cele mai multe ori, nu mai există dialog. Dacă doi oameni au opinii diferite, rareori încearcă să le compare sau să le susțină cu argumente. Mai des se ajunge la etichete, la certuri și la încercarea fiecăruia de a demonstra că numai el are dreptate. În același timp, experiența mea cu blogul m-a dezamăgit. Am avut perioade în care site-ul era indexat fără probleme, iar ulterior au apărut dificultăți tehnice de indexare pe care, deși am încercat să le...

  Timp de ani de zile, cetățeanului european i s-a servit o imagine simplă și comodă: Rusia este o putere aflată în declin, incapabilă să producă tehnologie modernă, dependentă de componente occidentale și de improvizații demne de un atelier de cartier. Au circulat povești despre cipuri extrase din electrocasnice și despre o industrie militară incapabilă să țină pasul cu lumea modernă. Mesajul era clar: adversarul este slab, înapoiat și depășit. Numai că războiul are prostul obicei de a testa propaganda, indiferent din ce direcție vine ea. După ani de conflict, realitatea s-a dovedit mai complicată. Rusia a demonstrat capacități importante în domeniul războiului electronic, al dronelor, al rachetelor și al apărării antiaeriene. A întâmpinat probleme, a suferit pierderi și a făcut greșeli, dar imaginea unei armate care supraviețuiește doar prin furtul de cipuri din mașini de spălat nu mai pare suficientă pentru a explica ceea ce se vede pe câmpul de luptă. Incidentul dronelor care a...