Există un moment în care o societate trebuie să-și pună o întrebare brutal de simplă: mai suntem proprietari sau suntem doar chiriași ai statului? În România de azi, răspunsul devine tot mai incomod. Pentru că atunci când plătești an de an pentru casa în care trăiești, când munca îți este taxată până la os, iar fiecare produs cumpărat vine cu TVA pe care nu‑l vei recupera niciodată, noțiunea de „proprietate privată” începe să sune a glumă. Proprietatea cu termen de expirare Casa nu mai este un bun definitiv. Este un bun condiționat. O ai atâta timp cât plătești. Nu contează că ai muncit o viață, că ai plătit deja impozite pe salariu, pe materiale, pe utilități, pe fiecare cui bătut în perete. Statul revine anual și îți amintește cine este, de fapt, proprietarul final. Impozitul pe locuință nu mai este o taxă simbolică. Devine o chirie mascată. Obligatorie. Permanentă. Fără legătură reală cu servicii oferite. Plătești pentru dreptul de a rămâne în propria ta casă. TVA – impozitul ...
Tragedia de pe A1, unde doi tineri s-au aruncat în fața unui TIR, nu este doar o poveste de dragoste interzisă și disperare. Este, mai ales, o lecție amară despre cum rigiditatea legii, aplicată fără empatie și fără înțelegere, poate împinge vieți fragile spre sfârșit. Cei doi – o fată de 14 ani și un tânăr de 19 – nu au văzut în fața lor niciun viitor. Familia se opunea, societatea îi stigmatiza, iar autoritățile i-au prins în menghina procedurilor birocratice. În loc să fie sprijiniți, consiliați și protejați, au fost etichetați rapid: „victimă” și „infractor”. Dar realitatea era mai complexă. Dincolo de litera legii, era vorba de doi adolescenți care credeau că se iubesc și care nu au găsit niciun adult capabil să le vorbească pe limba lor, să le explice, să le aline. Legea s-a aplicat rece, mecanic, fără să ofere punți de înțelegere și soluții reale. Autoritățile au ales calea comodă: au deschis dosare, au făcut anchete, au bifat proceduri. Dar au ratat esențialul: omenia. Ni...