Nu-i Banc, îi Site-ul

  📖 Europa: Patrimoniu, tineri care nu mai citesc și diversitate forțată Europa are un patrimoniu cultural uriaș – biblioteci, muzee, literatură clasică. Însă tinerii citesc din ce în ce mai puțin, iar cultura devine mai mult un decor. În loc să fie trăită, cultura este consumată fragmentat: prin TikTok, YouTube sau articole scurte. În plus, „diversitatea culturală” promovată oficial a adus și o islamizare rapidă în unele zone, unde imigranții primesc statut special și facilități, pentru a se integra. Politicile europene tind să favorizeze acest fenomen, iar tinerii autohtoni ajung să fie marginalizați în propriile comunități culturale. Rezultatul: Europa se bazează pe trecutul său cultural și pe ideea de pluralism, dar pierde controlul asupra viitorului generațiilor tinere, care nu mai citesc și nu mai produc cultură proprie. --- 📚 China: Cultura ca motor strategic China tratează cultura și educația ca instrumente pentru viitor. Tinerii sunt disciplinați, cititul și studiul sunt...

  În timp ce Spania se scufundă încet în problemele adevărate, guvernul își ocupă timpul cu mărunțișuri: interdicții de fumat în cabinele de camioane, proiecte feministe cu titluri strălucitoare și alte “mari reforme” care arată bine la televizor. Între timp: Migrația scapă de sub control și cartierele se transformă mai repede decât se scriu legile. Okupașii stau liniștiți în casele altora, iar proprietarii rămân fără apărare reală. Sistemul medical se prăbușește încet: liste de așteptare uriașe, spitale fără personal, medici care pleacă. Hacienda are un aparat uriaș și te pune pe tine, cetățeanul, să completezi declarații despre averi — deși instituțiile au acces la datele tale. Absurdul e că, după ce tu completezi totul cum poți, ei abia apoi îți verifică declarația și, la câțiva ani distanță, se trezesc că „ai greșit” și îți cer bani cu dobânzi. Cum adică tu ai făcut declarația corectă sau greșit, dacă statul deține toate informațiile încă de atunci? E ca și cum ai fi obligat să...

  În ultimele luni, Orientul Mijlociu a devenit scena unei tensiuni extrem de complexe, iar Israelul joacă o carte agresivă, protejat de sprijinul total al Statelor Unite ale Americii. Relațiile strânse dintre cele două țări nu mai sunt doar geopolitice, ci și legislative: conferința „50 de state, un singur Israel” din septembrie 2025 a demonstrat că SUA susțin Israelul la nivel federal și statal, printr-o mobilizare fără precedent a 250 de legislatori americani. --- 1. Protecția americană și lobby-ul israelian Guvernul israelian a acoperit toate cheltuielile delegației americane, de la zboruri internaționale și interne, la cazare și mese. Scopul a fost clar: legislatorii să adopte legi împotriva boicotului și sancțiunilor (BDS) în fiecare stat american. Aceasta subliniază influența Israelului asupra politicii interne a SUA și protecția aproape totală pe care o primește în schimbul sprijinului strategic. --- 2. Tensiuni cu Turcia Turcia, condusă de Recep Tayyip Erdoğan, a reacționa...

Fractură de os? În Europa modernă asta înseamnă: consultări, birocrație, aprobări, șuruburi, plăci, luni de recuperare și, eventual, o procedură ca să scoți fierul din corp – dar nu uita să completezi și formularul 27B/3, că altfel nu te trece nimeni în statistici. În timp ce noi discutăm cine e „prost” și cine nu e „falsificator” în raportările medicale, China deja lipește oasele cu un adeziv inspirat de… stridii. Da, acelea care se agață pe stânci ude și nu le mai dai jos cu nimic. Lipiciul-minune Bone-02 fixează fracturile în 2–3 minute, rezistă în plin sânge și apoi dispare singur în 6 luni, lăsând osul vindecat natural. Fără operații inutile, fără dureri prelungite, fără tije și plăci care stau mai mult în corp decât ar trebui. Rezultatul? Pacienți care ies pe picioarele lor aproape imediat, recuperare rapidă, riscuri mult reduse. Și toate astea… în timp ce Europa încă discută dacă adezivul e compatibil cu regulamentele și standardele birocratice. Europa analizează, aprobă, respin...

 Trăim într-o lume atât de sensibilă încât orice cuvânt poate fi considerat discriminare… dar să-ți bați joc de munca unei femei care a transpirat o viață întreagă pentru o medalie, asta nu mai e discriminare, nu-i așa? Avem cazul clasic: atletul algerian, campion mondial la proba feminină. Toată lumea știe, toată lumea vede, dar ni se spune să aplaudăm și să zâmbim, că altfel suntem intoleranți. Păi dacă asta nu e cea mai mare bătaie de joc la adresa sportivelor, atunci ce mai e? Hai să ne înțelegem: dacă te-ai născut bărbat, concurezi cu bărbații. Dacă te-ai născut femeie, concurezi cu femeile. Dacă nu-ți place nicio categorie, foarte bine — să se facă una separată, competiție „open”, să vedem cine vine și câți sunt. Dar nu vii tu, cu avantajele tale biologice, să calci în picioare munca unor sportive și apoi să ni se spună că e progres. Iar pentru feministele de serviciu, care strigă toată ziua că apără drepturile femeilor: de ce nu apărați și femeile din sport? Sau acolo nu se ...

  Pandemia de COVID-19 a fost prezentată oficial ca cea mai mare criză sanitară a secolului. Dar dacă ne uităm cu atenție la faptele reale, devine clar că ceea ce s-a întâmplat nu a fost doar o urgență de sănătate publică, ci și un experiment fără precedent, gestionat de sus până jos, cu multe întrebări încă fără răspuns. 1. Sistemul medical — când ajutorul a lipsit În primele luni, spitalele s-au concentrat exclusiv pe COVID-19. Pacienții cu alte boli cronice, acute sau chiar urgente au fost lăsați pe mâna sorții. Tratamentul obișnuit a fost amânat sau suspendat, iar în multe cazuri, decesele indirecte au fost raportate oficial ca „COVID”, indiferent de cauză. Lipsa autopsiilor, restricțiile și birocrația au împiedicat identificarea reală a mecanismelor care ucid: de la tromboze nediagnosticate la complicații cronice ignorate. 2. Vaccinurile ca „salvatori universali” De la început, vaccinurile au fost prezentate drept soluția unică, rapidă și sigură pentru a pune capăt pandemiei. ...

Uniunea Europeană, prin vocea președintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, susține că acordul Macro-Sur va „susține producătorii europeni” și va întări economia internă. Sună bine pe hârtie, dar realitatea este mult mai complicată și mai periculoasă pentru firmele și fermierii europeni. 1. Lipsa normelor clare Acordul nu definește clar cum se va face „alimentarea” producătorilor europeni. Termeni precum preț, cote, standarde și mecanisme de protecție lipsesc aproape cu desăvârșire. În acest vid legislativ, producătorii locali rămân expuși: nimeni nu garantează că vor beneficia efectiv de avantajele promise. 2. Dumping mascat sub masca ajutorului Chiar dacă în primul an companiile din Macro-Sur ar vinde sub prețul pieței pentru a „alimenta” producătorii europeni, efectul real poate fi devastator: Micii și mijlocii producători europeni nu pot concura cu prețurile extrem de mici. În lipsa concurenței, după ce își recuperează poziția pe piață, firmele din Macro-Sur ar putea crește ...

  În Franța, guvernul a anunțat că, începând cu 1 ianuarie 2026, foștii prim-miniștri nu vor mai primi unele beneficii pe viață, cum ar fi indemnizația lunară de 15.000 de euro. În practică, protecția polițienească, șoferul și secretarul rămân — doar câteva ajustări temporare care, în total, economisesc… 4,4 milioane de euro. Un număr frumos de ochii lumii, dar ridicol comparativ cu planul general de economii de 44 de miliarde. Cu alte cuvinte, Franța taie „ca să arate că taie”, dar efectul real asupra bugetului e ca și cum ai încerca să golești un ocean cu un pistol de apă. În același timp, în alte țări europene, beneficiile foștilor lideri variază: Germania păstrează pensii speciale și protecție polițienească, Italia oferă suport administrativ pe viață, iar Spania limitează privilegiile doar în cazuri de risc real. În toate aceste cazuri, există un echilibru între recunoașterea serviciului public și responsabilitatea față de contribuabili. Aici intervine România. În timp ce Franț...

  Italia a făcut ceea ce știe cel mai bine: a împachetat un cadou frumos și a pus înăuntru o bombă cu ceas. Șoferii de camion au primit o majorare de 260 de euro la salariu – o gură de aer, în teorie. Numai că odată cu banii, contractul colectiv național le-a adus și o clauză „modernă”: plafoane clare pentru daunele imputabile șoferilor. Pe scurt: dacă lovești camionul, dacă se strică ceva sau dacă marfa are de suferit din vina ta, nu mai plătește doar firma. Plătești și tu. Există plafoane – 1.000 € pentru vehicule mai mici, până la 3.000 € pentru camioane mari – și procente pentru daunele mai mari. Totul ambalat frumos, „ca să fie echitabil”. Diferența față de restul Europei Ironia e că aceste clauze nu sunt o invenție italiană. În Spania, în Germania, în Franța – și în multe alte state – ele există de ani buni. Sunt trecute prin convenții colective sau prin codul muncii. Dar știi care e diferența? Că aproape nimeni nu le aplică. De ce? Pentru că dacă i-ai spune unui șofer la sem...

 România, țara unde pâinea crește singură. De la 1 octombrie, românii își fac calcule de matematică la cumpărături România e țara unde nu mai ai nevoie de manuale de matematică. Viața de zi cu zi e plină de exerciții practice: adunări, scăderi, împărțiri și, mai nou, procentaje aplicate direct pe burta goală. De la 1 octombrie 2025, statul ridică mâinile în aer și spune: „Gata, ne-am jucat destul cu plafonarea. Descurcați-vă!”. Iar românii, cuminți, vor deschide calculatorul de pe telefon și vor adăuga frumușel încă 12–15% la bonul de la supermarket. --- Exemplu practic – coșul de bază, varianta românească Pâine – 5 lei azi. De la 1 octombrie? 5,75 lei. Nicio problemă, muști mai încet și îți ajunge. Laptele – 8 lei pe litru. În curând 9,20 lei. Copiii vor învăța devreme arta diluării: jumătate lapte, jumătate apă. Ouăle – 15 lei cartonul de 10. La +15%, ajungi la 17 lei. Omleta devine preparat de lux, la concurență cu sushi-ul. Carnea de pui – 18 lei/kg. După scumpire: 20,70 lei. S...

  În ultimii ani ni s-a tot spus că, dacă vine la putere cutare politician cu iz naționalist sau „anti-european”, România riscă să vadă euro la 5 lei. Ei bine, avem o veste „bună”: euro a trecut de 5 lei cu guverne cât se poate de pro-europene. Și, dacă mergem în același ritm, scenariul de 7–8 lei pe euro e doar o încălzire. Poate ne trezim chiar la 10–13 lei, fără să vină nimeni să strige „Moscova”. Deficitul bugetar – gaura care nu se mai astupă România e campioană europeană la deficit bugetar. În 2024 am atins 9,3% din PIB, iar în 2025 mergem liniștiți spre 7%. Vorbim de peste 135 de miliarde de lei lipsă la buget. Cum acoperim? Simplu: împrumutăm. Titluri de stat, euroobligațiuni, tot ce prindem. Importuri grase, exporturi anemice În primele patru luni din 2025, importurile au crescut cu aproape 6%, exporturile cu doar 0,5%. Rezultatul? Un deficit comercial de 11,6 miliarde de euro. Adică mai mulți bani pleacă decât vin. În mod normal, asta ar împinge euro spre 7–8 lei. Datoria...

  România a reușit din nou performanța de a transforma o șansă în datorie publică. Adică, pe scurt: Granturile PNRR (bani nerambursabili, adică gratis) pentru autostrăzile A7 și A8 s-au evaporat din cauza unor „detalii minore” – adică licitații blocate, proceduri întârziate și lipsă de maturitate a proiectelor. În loc să recunoaștem gafa, am inventat o „victorie strategică”: vom continua lucrările, dar prin împrumuturi SAFE de la Uniunea Europeană, în valoare de aproximativ 2 miliarde de euro. Nu uitați: la împrumut se mai adaugă și dobânzile – pentru ca generațiile viitoare să învețe și ele ce înseamnă „responsabilitate”. Dar să nu fim răutăcioși! Totuși, nu orice țară poate spune că a transformat bani gratis în datorie cu dobândă. Pentru asta trebuie un guvern condus de un olimpic la economie, secondat de cel mai tare contabil al patriei, plus un „Bolojan de serviciu” care știe să explice poporului cum se face o afacere bună: dacă ți se dă pe gratis, refuzi; dacă ți se oferă pe d...

  În ultimele luni, România și Polonia au devenit „teren de joacă” pentru dronele care vin dinspre războiul din Ucraina. Oficialii le prezintă ca incidente izolate, dar în realitate ele fac parte dintr-un tablou mai amplu: suntem la frontiera unui conflict care nu se va încheia curând. De curând, în România, s-au ridicat avioane militare de la sol cu permisiunea de a doborî o dronă suspectă. Și totuși, piloții nu au tras. De ce? Poate pentru că au considerat că nu există o amenințare reală, poate pentru că au primit ordine contradictorii, sau poate pentru că spectacolul mediatic contează mai mult decât realitatea. Cert este că astfel de incidente nu sunt nici primele și, cu siguranță, nu vor fi ultimele. Dronele – sau bucăți din ele – vor mai cădea pe teritoriul României. La fel în Polonia. Suntem, până la urmă, la marginea unui război unde fiecare greșeală de traiectorie devine știre de presă. Însă partea importantă nu e că „a căzut o dronă”, ci ce urmează după. Povestea acestor d...

În România, unde libertatea de exprimare e oricum mereu la limita răbdării autorităților, apare o nouă perlă legislativă. O mizerie, dacă vrem să fim sinceri. De data asta, „inițiativa” vine din partea a zeci de deputați UDMR și ai altor minorități, adică exact de la cei care, în loc să aducă soluții pentru oamenii pe care îi reprezintă, se ocupă de a mai pune un lanț la gura cetățenilor. Proiectul sună „frumos” doar pe hârtie: cică trebuie să păstrăm respectul în instituțiile publice. În realitate, formulările sunt atât de vagi și de elastice, încât orice întrebare incomodă, orice ton mai apăsat, orice încercare de a cere un răspuns clar de la un funcționar ar putea fi catalogată drept „lipsă de respect” sau „comportament provocator”. Și ce se întâmplă atunci? Simplu: ești dat afară din instituție. Sau, și mai „elegant”, primești o amendă usturătoare – între 5.000 și 20.000 de lei. Da, pentru simplul „curaj” de a deranja confortul unui funcționar public care oricum trăiește din taxele...

  De la București până la Londra, toate țările europene au o instituție de tip CNA – un consiliu sau o autoritate care reglementează audiovizualul. În teorie, aceste organisme au rolul de a proteja publicul, de a garanta pluralismul și de a menține echilibrul politic în media. Dar în practică, ele funcționează adesea ca instrumente de cenzură controlate de stat. Cum arată realitatea România – CNA amendează televiziuni pentru „limbaj” sau „dezechilibru politic”, dar închide ochii la manipulările grosolane ale trusturilor aliniate politic. Franța (Arcom) – a interzis posturile rusești Russia Today și Sputnik, în numele securității naționale. Polonia și Ungaria – consiliile lor sancționează mai ales opoziția, lăsând televiziunile pro-guvern să manipuleze liber. Marea Britanie (Ofcom) – a retras licența unor televiziuni străine, invocând „lipsa imparțialității”. Spania (CNMC) – intervine mai ales în publicitate și licențe, dar influența politică e evidentă. Cenzura cu mască democratică...

  Sistemul de pensii din România – și, în general, în Europa – are un paradox evident: cei care muncesc o viață întreagă primesc adesea pensii mici, în timp ce legislația permite unor „căsătorii strategice” să transforme pensia unui decedat într-un venit consistent pentru un tânăr supraviețuitor. 1. Pensia de urmaș: cum funcționează În România, pensia de urmaș se acordă: soțului/soției supraviețuitoare, copiilor minori sau în întreținere, altor persoane aflate în întreținerea defunctului, dacă nu au alte venituri suficiente. Procentul standard este 50% din pensia defunctului, iar durata este, în principiu, pe viață pentru soțul supraviețuitor, atâta timp cât nu se recăsătorește. Dacă se recăsătorește, pensia se suspendă. 2. „Strategia recăsătoriei”: o realitate a sistemului O realitate mai puțin discutată este că o persoană în vârstă poate decide să se căsătorească cu un partener mult mai tânăr, cu scopul de a-l sprijini financiar după deces. În practică: o căsătorie legală creează...

(sau să te facă să nu mai ai mașină) UE spune că vrea să reducă poluarea și să salveze planeta. Frumos pe hârtie, dar în realitate, metodele prin care te „conving” să renunți la mașina ta clasică seamănă mai mult cu o combinație de presiune financiară și control social. Cum îți scurtează viața mașinii? 2035 – se oprește vânzarea mașinilor noi pe benzină și motorină. Orașele mari devin zone interzise pentru mașinile mai vechi. Inspecțiile tehnice devin atât de stricte încât mașina ta va pica testul chiar dacă merge perfect. Carburantul se scumpește constant, dar ni se vinde povestea că „e pentru mediu”. Valoarea de revânzare a mașinii clasice scade dramatic, în timp ce statul dă bonusuri pentru electrice. Dar cât de „verde” e, de fapt, toată treaba? Ipocrizie globală – UE apasă pe gâtul europenilor restricții, în timp ce giganți precum China, India sau SUA poluează masiv și nu respectă aceleași reguli. E ca și cum noi stingem lumina la baie, iar lângă noi arde toată pădurea. Bateriile e...

  Când ne uităm la politică, pare că suntem actorii principali: votăm, comentăm, protestăm. Ne gândim că schimbarea guvernelor înseamnă schimbarea cursului societății. Realitatea? Guvernele sunt doar fațada, un paravan vizibil într-un joc mult mai amplu, unde adevărata putere stă în mâinile celor invizibili. 1. Masoneria și simbolurile puterii Masoneria a existat de secole, cu rădăcini în breasla zidari medievali. Termenul de GADU – Marele Arhitect al Universului a fost introdus pentru a permite oamenilor de credințe diferite să se întâlnească fără conflicte religioase. Ce trebuie să știm: Masonii au folosit și folosesc ritualuri, semne și simboluri subtile (compas, echer, ochiul atotvăzător, GADU) pentru a se recunoaște și a comunica discret. Membrii nu au nevoie de un guvern propriu; rețelele lor sociale și profesionale le permit să influențeze decizii politice, economice și culturale fără ca publicul să observe. Exemple istorice precum George Washington, Benjamin Franklin, Simón...

  Cazul lui Charlie Kirk, tânărul american ucis pentru opiniile sale politice, ar fi trebuit să stârnească solidaritate și reflecție. Indiferent de tabăra din care făcea parte, faptul că un om este executat pentru ideile lui reprezintă un eșec al democrației. Și totuși, ce am văzut? Tăcere instituțională, indiferență oficială și, pe de altă parte, cinismul unor voci care pretind că veghează asupra „valorilor europene”. Uniunea Europeană și „procedurile” mai presus de viață La Bruxelles, câțiva reprezentanți au propus să se țină un moment de reculegere în memoria lui Kirk. Un gest simplu, uman, care nu angaja pe nimeni politic. Răspunsul? „Nu se poate, procedurile nu permit.” O scenă kafkiană în care viața unui tânăr devine irelevantă în fața unui regulament birocratic. Asta nu înseamnă neutralitate, ci dezumanizare: refuzul de a marca o victimă politică doar pentru că nu se încadra în narațiunea oficială. România: zero reacții oficiale În România, instituțiile au ales tăcerea depli...

  După 2014, Ucraina s-a confruntat cu pierderea Crimeei și cu războiul din Donbas, iar autoritățile de la Kiev au decis să folosească politica lingvistică și educațională ca armă împotriva populației. Legea educației din 2017 și Legea limbii din 2019 nu au fost concepute pentru „unitatea națională” sau „progresul țării”, ci pentru control social și cultural, în special asupra minorităților românești, maghiare, poloneze și rusofone. Cum funcționa sistemul Școlile minorităților au fost forțate să treacă la ucrainean, iar orele de limbă maternă au fost reduse la câteva materii simbolice. Bisericile minoritare, inclusiv cele românești, au fost obligate să țină slujbe în ucraineană, deși în perioada sovietică și chiar sub Patriarhia Moscovei se permitea predarea și slujbele în limba maternă. Populația rusofonă, majoritară în anumite regiuni, a fost tratată ca „indigeni” fără drepturi culturale reale, pierzând accesul la educație în limba maternă și la practici religioase tradiționale. ...

  Au trecut peste două decenii de la atentatele din 11 septembrie 2001. Aproximativ 3.000 de oameni și-au pierdut viața atunci, în New York, Washington și Pennsylvania. Familii întregi au fost distruse, un oraș simbol s-a prăbușit sub praf și foc, iar lumea întreagă a intrat într-o eră a fricii. Această tragedie merită comemorată. Fiecare om dispărut atunci e o rană care nu se închide. Dar, după ce lacrimile se usucă, rămâne și întrebarea: cum s-a putut întâmpla și ce s-a ales din acea zi? Arhive dispărute, anchete îngropate World Trade Center nu era doar un simbol arhitectural, ci și sediul unor mari bănci și firme. În subsolurile sale erau stocate documente privind tranzacții financiare uriașe și investigații sensibile. După prăbușire, multe dintre aceste urme au dispărut definitiv. Pentru unii, tragedia a însemnat și o „resetare” convenabilă a unor evidențe. Războiul fără sfârșit Deși atacatorii proveneau în mare parte din Arabia Saudită, prima reacție a SUA a fost invadarea Afg...

  România, țara unde banii se învârt ca într-un carusel financiar, a demonstrat încă o dată arta subtilă a prioritizării: economisim 120 de milioane de euro prin… desființarea unor posturi de profesori, dar nu ezităm să împrumutăm 920 de milioane de dolari de la SUA pentru a ne înzestra armata, iar Uniunea Europeană ne pune la dispoziție garanții pentru încă 16 miliarde euro în credite militare. Într-un scenariu care ar părea absurd dacă nu ar fi real, mii de profesori au fost disponibilizați la începutul anului școlar 2025-2026, în timp ce în sistemul de învățământ nu s-au alocat fonduri suplimentare semnificative. Se pare că în educație, zero mai înseamnă… zero, dar în materie de arme, România se poate lăuda cu un credit de sute de milioane și cu posibilitatea de a contracta miliarde prin garanții UE. Să facem un mic bilanț: Economii la bugetul educației: 120 milioane euro, prin reducerea personalului didactic. Împrumut SUA: 920 milioane dolari pentru echipamente militare (tancur...

  Trăim într-o lume în care guvernele par să fie mereu în criză financiară, iar cetățenii tot mai îndatorați. La prima vedere, datoria publică și deficitul bugetar par a fi simple probleme administrative. Dar, dacă privim mai atent, descoperim că îndatorarea populației nu este doar un accident: este un instrument strategic folosit de marile centre financiare și corporative pentru a controla statele și resursele lor. 1. Iluzia „datoriilor necesare” Guvernele prezintă împrumuturile ca pe o soluție inevitabilă: pentru salarii, pensii sau investiții. În realitate, datoria publică nu este gândită să fie rambursată integral, ci rostogolită perpetuu, astfel încât dobânzile să fie plătite constant. Populația plătește taxe tot mai mari, dar beneficiul real rămâne în mâinile actorilor financiari globali. 2. Cine câștigă cu adevărat? Băncile comerciale și fondurile de investiții cumpără titluri de stat și încasează dobânzi sigure, indiferent de starea economiei reale. Băncile centrale mențin ...

  În ultimii ani, în Franța, România și în multe alte state europene, am asistat la o tendință periculoasă: orice partid care îndrăznește să propună o altă direcție decât cea „progresistă” sau „centristă” este imediat etichetat drept extremist, populist, putinist sau chiar „o amenințare pentru democrație”. Dar de ce se întâmplă asta? 1. Frica de pierderea controlului Cei care sunt la putere vor să păstreze puterea. Eticheta de „extremist” e o armă retorică: simplă, eficientă și greu de combătut. Odată ce un partid e pus la colț cu această etichetă, nu mai contează ce spune – deja e discreditat. 2. „Centrul” devine noul monopol Paradoxul e că democrația ar trebui să ofere mai multe opțiuni. În schimb, ni se spune că doar „centriștii progresiști” sunt responsabili, iar restul sunt pericole. Practic, se creează o dictatură a centrului, unde alternativele sunt tolerate doar cât timp nu pun în pericol status quo-ul. 3. Confuzia intenționată între critică și radicalism Dacă un partid cri...

  2002 – Startul marelui jaf „legalizat” Guvernul Adrian Năstase (PSD), prin APAPS, începe privatizarea marilor combinate siderurgice. Discursul oficial: „nu avem bani să le modernizăm, trebuie investitor strategic”. În realitate: fabrici cu valoare strategică sunt scoase pe piață fără clauze de protecție. 2003 – Primele cedări Active precum Industria Sârmei Câmpia Turzii ajung în proprietatea unor investitori străini. În spate, rușii de la Mechel pregătesc intrarea oficială. Niciun guvernant nu se întreabă dacă e normal ca o putere non-NATO să pună mâna pe industria grea a României. 2004 – An electoral, vânzări pe bandă În febra campaniei, se dau noi contracte de privatizare. Totul cu binecuvântarea Bruxelles-ului și a FMI, care cereau „reforme” și „privatizare accelerată”. România vinde pe doi lei utilaje construite cu miliarde în perioada comunistă. 2005 – 2006 – „Pro-europenii” dau verde rușilor Guvernul Tăriceanu (PNL, pro-european declarat) continuă procesul fără să schimbe n...

  România nu mai are nevoie de victorii. La noi, un egal cu Cipru e deja „rezultat istoric”. De ce să câștigi, când poți să fii „neînvins”? Până la urmă, victoria e trecătoare, dar egalul rămâne în suflet. Frații noștri din Moldova nu s-au lăsat mai prejos. Au jucat cu Norvegia și au pierdut doar cu 11 la 1. Un scor cinstit, dar nedrept. Pentru că, să fim realiști: dacă mai puneau un „1” în coada lui 1, ar fi fost 11-11. Și gata, aveau și ei egalul istoric, la fel ca România. A lipsit doar o cifră. Nu e vina picăturii, e vina fundației Unii spun că un asemenea rezultat e doar un accident, o picătură care a căzut prost pe acoperiș. Dar o casă nu se prăbușește de la o picătură. Se prăbușește când fundația e slabă. Așa și la fotbalul nostru: fundația e pepiniera de copii și juniori. Iar aici avem problema reală. Cei care ajung acum la națională n-au rădăcina care trebuie. Crescuți într-un sistem unde impresarul contează mai mult decât antrenorul și unde e mai important să apari la tel...

  🗳️ Breaking news din Republica Moldova 🗳️ A început campania electorală și deja se simte mirosul de... „ruși sub pat”. Maia Sandu a scos arma supremă: discursul copy-paste din România. ➡️ „Rușii ne atacă!” ➡️ „Rușii ne destabilizează!” ➡️ „Rușii vor să ne ia covrigul din gură și butelia din beci!” Și poporul, sărmanul, înghite. Că dacă nu vin rușii, vin taxele europene: – curentul scump, – pâinea la preț de aur, – și „integrarea” înseamnă să te integrezi direct în foame. Dar stai liniștit, moldovene! Maia și prietenii ei din Bruxelles te apără de ruși... cu facturi. Căci nimic nu sperie mai tare Kremlinul decât un moldovean care plătește 300 de lei pe un kilogram de carne și zâmbește patriotic, că-i „european”. În concluzie, avem aceeași poveste ca la București: 🇷🇺 „Rușii sunt bau-bau.” 🇪🇺 „Noi suntem salvarea.” 👛 „Factura e realitatea.” Hai noroc și vot cu speranță, că oricum după alegeri, rușii rămân la televizor, iar birurile – la poștă.

  Trăim într-o perioadă în care tehnologia și inteligența artificială promit să redefinească complet rolul oamenilor pe planetă. De zeci de ani, elitele și structurile secrete dezvoltă tehnologii avansate – aviație, energie, biomedicină, comunicații – mult înainte ca publicul larg să le acceseze. De obicei, există o fereastră de 20–30 de ani între ce au elitele și ce primește restul populației. După anii ’90, am asistat la un salt tehnologic masiv: telefoanele mobile, internetul, televizoarele performante, computerele personale – toate au devenit accesibile publicului larg, dar abia după ce tehnologii similare existau în laboratoare secrete sau în mâinile elitei. Acest pattern se repetă și astăzi, iar viitorul apropiat promite tehnologii și mai avansate: AI superinteligent, vehicule autonome, energie aproape gratuită, medicină personalizată și automatizare completă. Pe măsură ce aceste tehnologii preiau aproape toate sarcinile, oamenii devin, în mare parte, redundanți. Joburile rep...

1. Contextul neutralității Ucrainei După destrămarea Uniunii Sovietice în 1991, Ucraina a devenit un stat independent, dar neutru, nealiniat militar, cu garanții internaționale de la Rusia, SUA și Marea Britanie prin Memorandumul de la Budapesta (1994). Aceasta neutralitate a fost principala condiție pentru recunoașterea independenței și pentru renunțarea la arsenalul nuclear moștenit de la URSS. Această poziție a fost respectată timp de decenii, până când, după 2014, odată cu anexarea Crimeei și conflictul din Donbas, Ucraina a început să se apropie de NATO și UE, declarând în 2019 că integrarea în aceste structuri este un obiectiv strategic. Aceasta schimbare a neutralității a tensionat relațiile cu Rusia și a pregătit terenul pentru escaladarea conflictului. --- 2. Draftul de la Istanbul (martie–aprilie 2022) În primăvara lui 2022, Ucraina și Rusia s-au întâlnit la Istanbul pentru negocieri de pace. Draftul propus conținea: Neutralitatea Ucrainei, renunțarea la aderarea la NATO, dar...

  În noiembrie 2004, USS Nimitz, un portavion american, și piloții săi au fost martorii unui fenomen care avea să provoace controverse ani la rând: apariția unor obiecte aeriene neidentificate (UFO/UAP) în largul coastelor Californiei. Obiectele, surprinse de radare și camere infraroșii ale aeronavelor militare, prezentau caracteristici care sfidau orice explicație convențională: viteze extreme, manevre imposibile și capacitatea de a dispărea și reapărea instantaneu. --- Observații și dovezi Piloții raportaseră obiecte care nu aveau semne de propulsie convențională, dar care puteau atinge viteze și accelerații pe care nicio aeronavă cunoscută nu le-ar fi putut suporta. Înregistrările video și rapoartele radar au confirmat apariția unor obiecte reale, vizibile și măsurabile, dar imposibil de clasificat în cadrul tehnologiei militare publice. Acest incident, denumit simplu „Incidentul Nimitz”, a fost păstrat secret timp de ani, abia în 2017 Pentagonul recunoscând oficial că piloții a...

  Franța se clatină. Guvernul a picat, Macron își caută busola politică, iar europenii își țin respirația. Dar nu-i nimic, România are soluția: Ilie Bolojan și Nicușor Dan – doi oameni care deja au demonstrat că pot schimba România. Nu spre bine, nu spre rău, ci spre… altceva. Cine, dacă nu ei, să repună pe picioare Franța? Bolojan, reformatorul absolut Ilie Bolojan a transformat România într-un loc unde onestitatea se taxează. A făcut ceea ce nici Macron nu a avut curaj: nu a mărit TVA-ul (ce gest nobil!), dar a inventat impozite mai creative decât un scenarist Netflix. A impozitat piensile – un concept atât de revoluționar încât nici francezii nu-l pot pronunța. A decis că asigurările de stat trebuie plătite chiar și de noii născuți. De altfel, în România „onestă”, primul plâns al copilului nu e pentru lapte, ci pentru prima rată la sănătate. Nicușor, vizionarul Capitalei Nicușor Dan, omul care a demonstrat că se poate trăi fără apă caldă în București, este exact ce are nevoie Fr...

  Pe 8 septembrie 2025, guvernul Franței condus de François Bayrou s-a prăbușit în urma unui vot de încredere pierdut zdrobitor în Adunarea Națională. Cu 364 de voturi împotrivă și doar 194 pentru, guvernul a intrat în istorie ca primul din a Cincea Republică răsturnat printr-un asemenea mecanism. Pentru mulți, aceasta este doar o nouă criză politică la Paris. Dar, privită în profunzime, ea ar putea marca începutul sfârșitului unei ere și o posibilă renaștere nu doar pentru Franța, ci și pentru omenire. De ce a căzut guvernul? Planul de austeritate lansat de Bayrou – economii de 44 de miliarde de euro, inclusiv anularea a două sărbători legale – a trezit o opoziție neașteptat de largă. Stânga și extrema dreaptă, adversari istorici, s-au unit pentru a respinge o politică percepută drept injustă și ruptă de realitățile oamenilor. În esență, guvernul a fost pedepsit pentru că a încercat să aplice un set de măsuri dictate mai degrabă de cerințe financiare globale decât de nevoile popul...

  În România, lumina din casă a ajuns un lux. Statul, care deține peste 70% din producția de energie, nu reușește „să găsească soluții” să scadă prețurile, dar încasează miliarde din dividende și taxe. Realitatea de la factură Omul de rând plătește astăzi între 0,70 și 0,90 lei/kWh, iar iarna, la un apartament de două camere încălzit electric, factura sare de 700–800 lei. La sat, unde lumea folosește butelii și lemne, curentul devine „hrană pentru frigider și bec”, nu confort. În schimb, curentul românesc se exportă în Ungaria, Ucraina și Republica Moldova, unde este vândut uneori la prețuri mai mici decât îl plătește românul în propria casă. Contrastul social Salariul unui om simplu: 2.500–3.000 lei net. Pensia medie: 1.500 lei. Un demnitar sau director din energie: 10.000–20.000 euro pe lună, plus mașină și telefon plătite din bani publici. Dividendele statului din companiile energetice: miliarde de lei anual. Se vorbește de „salariul mediu” de 5.500 lei, dar realitatea e alta: m...

  Luni, 8 septembrie, începe oficial școala în România. Pentru unii copii, ziua asta înseamnă emoție și bucurie. Pentru alții – doar încă un pas într-un sistem prăfuit, care le cere să memoreze, dar nu să gândească. Problemele care nu se mai termină De ani de zile, începerea școlii vine cu aceleași probleme: – școli fără toalete decente și clase înghesuite; – manuale întârziate sau pline de greșeli; – o programă ruptă de realitate, scrisă parcă pentru alt secol; – profesori slab plătiți, dintre care unii pasionați, dar mulți obosiți și demotivați. Rezultatul? Copii care învață pentru note, nu pentru viață. Școala ca muzeu În loc să pregătească tinerii pentru viitor, școala îi pregătește pentru examene. Iar examenele, la rândul lor, nu pregătesc pentru nimic. – Nu există educație financiară, iar elevii ies în viață fără să știe cum să gestioneze bani sau ce înseamnă un credit. – Nu există educație digitală serioasă, deși trăim într-o lume condusă de tehnologie. – Nu există orientare...

 H₃O₂ – Apa viitorului: când chimia și ironia se întâlnesc Descoperirea care nu există… sau există? De zeci de ani, chimia clasică ne spune că apa este H₂O și că orice altă formulă este pură ficțiune. Totuși, în laboratoare și cărți de pseudo-știință, circulă conceptul de H₃O₂, denumită și „apa negativă” sau „Exclusion Zone (EZ) water”. Gerald Pollack, cercetător american, susține că lângă suprafețele hidrofile apa se aranjează într-o structură mai ordonată, cu sarcină negativă și proprietăți „magice” pentru celule. Pentru sceptici, H₃O₂ e doar un cluster instabil de molecule. Pentru futuristi, e o poartă către o nouă eră a apei – apă capabilă să interacționeze inteligent cu viața. Candidatul care avea o teorie mai veche, dar simpatică Nu putem să nu zâmbim: un candidat la președinție spunea odată că apa este informație. Ironia face ca această afirmație, privită acum prin lentila futuristă, să fie surprinzător de compatibilă cu H₃O₂: dacă structura apei poate fi ordonată și „progra...

  Un front comun sau un mozaic de interese? Războiul din Ucraina și tensiunile tot mai mari cu Rusia au dat naștere unei noi construcții politice: „Alianța Voinței”. O asociere a mai multor țări europene și occidentale care, cel puțin oficial, urmărește să apere unitatea continentului și să contracareze agresiunea rusă. Dar, dacă privim dincolo de retorica diplomatică, vedem că această alianță seamănă mai degrabă cu o „Alianță a Împărțirii” – fiecare stat cu agenda lui, fiecare capitală cu propriul câștig așteptat. Franța – gardianul prestigiului Pentru Paris, „voința” înseamnă menținerea statutului de putere europeană de prim rang. Franța vede în alianță nu doar o oportunitate militară, ci și una politică: să-și reafirme rolul de lider, să limiteze creșterea Germaniei și să-și justifice investițiile în industria de apărare. Germania – reînarmarea forțată Berlinul, constrâns de context, a intrat în alianță cu jumătate de gură. Germania își dorește mai degrabă acces la resurse, pieț...

Ciudat cum funcționează lumea: oamenii nu urăsc mereu străinii, ci chiar pe cei mai apropiați lor – prieteni, colegi, vecini sau chiar rude. Și, culmea, nu din motive mari, ci din acele lucruri mărunte care se adună încet, încet, până explodează. 1. Invidia mascată în zâmbet Nimic nu doare mai tare decât să vezi că cel de lângă tine a reușit ceea ce tu n-ai avut curaj sau putere să faci. Un job mai bun, o casă mai mare, o relație fericită. Nu toți pot felicita sincer. De multe ori, prietenia se strică atunci când succesul unuia devine oglinda eșecurilor celuilalt. 2. Așteptări neîmplinite Prietenia, la fel ca dragostea, funcționează pe baza unor așteptări nerostite: să fii sunat, să fii sprijinit, să fii ascultat. Când unul nu dă cât celălalt cere, apar frustrările. Și așa, dintr-un simplu „nu m-a mai căutat”, se naște o răceală care se transformă în ură mocnită. 3. Competiția ascunsă Mulți oameni trăiesc cu ideea că trebuie să fie „mai buni” decât cei din jur. Nu recunosc niciodată, d...

 România între imagine și realitate: de ce vizita foștilor premieri la Beijing nu ajută, dar arată ce ne lipsește Recenta apariție a foștilor premieri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada de la Beijing a stârnit valuri de reacții. Problema nu este însă simplul fapt că doi foști lideri români au mers în China. Problema reală este că România, ca stat, nu a avut o reprezentare oficială de nivel înalt acolo. --- O vizită fără mandat, o poză cu impact negativ Atunci când foști demnitari apar în fotografii alături de lideri autoritari, dar fără să aibă un mandat clar, tot ceea ce rămâne este o lovitură de imagine personală. Ei nu negociază, nu aduc contracte, nu deschid canale oficiale. Culeg doar vizibilitate. România însă plătește prin confuzie, prin percepția că „am fost acolo”, dar fără să ne spunem punctul de vedere. Dacă ar fi fost la putere, aceiași oameni ar fi urmat, foarte probabil, aceeași linie a Vestului, așa cum au făcut și în mandat. Tocmai de aceea, gestul lor actu...